Mellina a fost eliminată de la “Survivor România”. Votul publicului a fost decisiv și aseară, când peste 2,5 miloane de fani urmăreau bătălia între Faimoși și Războinici, dar și momentul eliminării războinicei

Mellina a fost eliminată de la “Survivor România”. Votul publicului a fost decisiv și aseară, când peste 2,5 miloane de fani urmăreau bătălia între Faimoși și Războinici, dar și momentul eliminării războinicei
Mellina a fost eliminată de la “Survivor România”. Votul publicului a fost decisiv și aseară, când peste 2,5 miloane de fani urmăreau bătălia între Faimoși și Războinici, dar și momentul eliminării războinicei

Eliminare surpriză aseară, la “Survivor România”, ghilotina eliminărilor i-a avut în vizor pe patru dintre cei mai puternici concurenți, 2 Faimoși, Jador și Elena Marin, pe de-o parte, iar de cealaltă parte, pe 2 Războinici, Sorin și Mellina. 

Vocea publicului a fost, și de această dată, cea mai importantă, aceștia au decis, după cele două jocuri de imunitate ale săptămânii, în care s-au duelat Faimoșii și Războinicii, cine să părăsească competiția dintre cei patru concurenți propuși.  Mellina a fost concurenta cu cele mai puține voturi din partea telespectatorilor, astfel că ea și-a luat adio de la competiție, după luni de zile în care a demonstrat că are abilitățile necesare unei adevărate supraviețuitoare, luptând și aducând puncte importante pentru echipa sa.

Resemnată și cu zâmbetul pe buze, mulțumind pentru toată această experiență inedită pentru ea, Mellina i-a îmbrățișat pe colegii săi și a avut un discurs emoționant, care i-a mișcat teribil pe cei din Arenă. 

“După primul traseu pe care l-am făcut aici, la <Survivor România>, fiecare zi în plus  a fost ca un bonus pentru mine. Faptul că am ajuns până aici vreau să fie dovada faptului că orice om poate să facă orice în viața asta.

Eu sunt un om extrem de emotiv, sunt o simplă cântăreața compozitoare… <Survivor> înseamnă ceva diferit pentru fiecare, eu va mulțumesc din inimă pentru această experiență… Furnicuța out ”, a încheiat Mellina aseară discursul, înainte de a părăsi Arena. 

 

Weekend de top pentru Kanal D, în Prime Time, cu “Survivor România”

 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Kanal D a fost, și în acest weekend, pe primul loc în preferințele telespectatorilor, cu reality-ul fenomen “Survivor România”, când milioane de fani au urmărit orele de competiție sportivă și reality sută la sută autentic. Sâmbătă și duminică, Kanal D a fost lider absolut de audiență, pe întreaga durata de difuzare a emisiunii “Survivor România”, devansând celelalte stații concurente. 

Sâmbătă, 10 aprilie, în intervalul de difuzare “Survivor România” (19:58 – 23:59), Kanal D a fost lider de piață, pe toate categoriile de public monitorizate, înregistrând 10,6% rating și 25,3% cota de piață, pe targetul Național, 8,3% rating

și 20,7% cota e piață, pe tagretul All Urban, și 7,1% rating și 22,6% cota de piață, pe targetul Comercial. 

Ediția de sâmbătă a emisiunii prezentate de Daniel Pavel a fost urmărită de o medie de peste 1.880.000 de telespectatori din întreaga țară, în fiecare minut al difuzării. Minutul de aur, atins la 22:13, a adunat în fața micilor ecrane, la Kanal D, peste două milioane și jumătate (2.543.000)

de fani. 

Și duminică, 11 aprilie, Kanal D a fost lider absolut de audiență cu Survivor România, pe intervalul de difuzare a emisiunii (19:59 – 23:51) prezentate de Daniel Pavel. Stația TV a înregistrat 11,2% rating și 24,9% cota de piață, pe targetul Național, 8,8% rating și 19,8% cota de piață, pe targetul All Urban, și 8,1% rating și 22,3% cota de piață, pe targetul Comercial. Ediția de aseară, cu eliminarea Razboinicei Mellina, a fost urmărită de o medie de aproape 2 milioane (1.982.000)

de fani din întreaga țară, în fiecare minut al difuzării. Minutul de aur, atins la 22:17, peste două milioane și jumătate (2.567.000) de telespectatori erau cu ochii pe Kanal D!

Citește și: Catinca, mesaj îngrijorător în mediul online: "Îmi faceți rău!" Ce se întâmplă cu fosta concurentă din Casa iubirii după despărțirea de Ștefan- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro



Citește și:

Expunerea la soare, măsuri de siguranţă

Conflictul neștiut dintre Adda și CRBL. Motivul pentru care artistul a scos-o de la un concert, înainte să urce pe scenă. „Am suferit tare pentru că eram la început.”

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies