Meteorologii au emis, joi, o informare de canicula si disconfort termic, valabila vineri si sambata, temperaturile urmand sa creasca pana la 34-36 de grade Celsius, in timp ce in sudul Olteniei si in sud-vestul Munteniei mercurul din termometre ar putea urca pana la 37 de grade Celsius.
Potrivit informarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, vremea va fi calduroasa in toate regiunile, local caniculara vineri in regiunile sudice si sud-vestice, iar sambata in toate zonele de campie si de podis, scriu StirileKanalD.ro.
Meteorologii informeaza ca se vor inregistra temperaturi maxime de 34.- 36 de grade, iar in sudul Olteniei si sud-vestul Munteniei, izolat chiar 37 de grade. Indicele temperatura-umezeala (ITU) local va atinge si depasi usor pragul critic de 80 de unitati in special in Campia Romana si in Campia de Vest.
Conform ANM, in cursul zilei de duminica, in sudul, centrul si estul tarii vremea se va mentine calduroasa, pe arii restranse caniculara, cu temperaturi maxime de 34- 35 de grade. in regiunile vestice, instabilitatea atmosferica se va accentua treptat, iar temperatura va fi in scadere.