Mirabela Dauer este una dintre cele mai puternice voci din România, cu o carieră de succes, prezentă mereu în casele oamenilor prin repertoriul său.
Mirabela Dauer este una dintre cele mai îndrăgite artiste din țară, iar în cadrul podcastului realizat de Mihai Morar, Mirabela Dauer a avut posibilitatea să spună de la cine a învățat cele mai multe lucruri.
“Dan Spătaru era lordul scenei. Cei mai mari decât mine m-au învățat.” Ce a învățat-o Dan Spătaru pe Mirabela Dauer cu privire la scenă
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Mirabela Dauer a recunoscut că a învățat în fiecare zi de la cei mai mari decât ei, iar dorul pentru Dan Spătaru încă mai există, fiind cel care i-a atătat cum trebuie să se prezinte pe scenă.
Mirabela Dauer îl omagiază în fiecare an pe Dan Spătaru
Dan Spătaru și Mirabela Dauer au fost prieteni foarte buni, iar pierderea lui i-a adus multă tristețe. Nu a uitat niciun moment de el, așa că de fiecare dată când are ocazia, îl omagiază și îi aduce cuvinte de laudă, fiind cel care i-a fost alături în drumul său artistic, dar și în turnee. Dan Spătaru, unul dintre cel mai apreciați cântăreți din România, a murit pe data 9 septembrie 2004. „Prieten drag, astăzi ar fi trebuit să fie ziua ta! Ar fi trebuit să fie o zi încărcată de bucurie în care să te sărbătorim. În schimb, e o zi în care sufletul ne plânge pentru că te-am pierdut mult prea devreme! Trăiesc însă cu amintirea frumoasă a faptului că am avut șansa să te cunosc. Așa cum ai fost tu! Un OM de milioane si un imens ARTIST! Prieten bun, prieten drag!”, a scris Mirabela Dauer, în ziua în care ar fi trebuit să îl serbeze pe Dan Spătaru.