Vali Vijelie se bucură de un succes nemărginit, însă artistul a muncit mult pentru a avea tot ce azi își dorește.
Vali Vijelie este artistul care încinge atmosfera la toate evenimentele la care merge și este căutat pentru performanța sa artistică.
Chiar dacă viața a fost bună cu el, iar acum nu îi lipsește nimic, artistul nu a ezitat să povestească cum a construit casa de la 0 și cum căuta să aibă un venit lunar. Vali Vijelie a povestit toate aceste lucruri într-un podcast realizat de Radu Țibulcă.
“Prietenii mă întrebau: << Ce s-a întâmplat?>>” Vali Vijelie și-a vândut mașina scumpă pentru a face o casă
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Vali Vijelie a început să cunoască succesul, iar în urma unui contract în America, a câștigat o sumă frumoasă de bani, cu care ar fi trebuit să cumpere mai multe apartamente.
Artistul și-a cumpărat, însă, o mașină scumpă, pe care a vândut-o la scurt timp pentru a face casă.
„M-am mutat la mine acasă cu soția mea care era însărcinată, ne-a ajutat Dumnezeu, am primit un contract și am plecat în America.
Când am plecat în America, soția mea tocmai vorbise să cumpărăm câteva apartamente. Nu am cumpărat. Am cumpărat un teren și o mașină tot așa scumpă.
Soția mea mi-a zis: <<ai muncit, o meriți. >>. Am ținut-o trei luni, după care am vândut-o. Știi cu ce mergeam? Cu o (nr. mașină veche). Dar oamenii nu știau că eu îmi construiesc o casă. Prietenii mă întrebau: << ce s-a întâmplat? Îți dau mașina mea?>>. Le ziceam: <<Asta nu e mașină? >>”, a povestit Vali Vijelie.
“Mi-am construit casa, mi-am luat și mașina pe care am vrut-o eu și, totodată, zic că am greșit.” Vali Vijelie spune că ar fi trebuit să deschidă o afacere
Vali Vijelie și-a vândut mașina scumpă pe care a cumpărat-o din munca sa și a început să construiască locuința de la 0. Chiar și așa, după ce casa a fost gata, artistul spune că a greșit și că ar fi trebuit să investească într-o afacere.
“Mi-am construit casa, mi-am luat și mașina pe care am vrut-o eu și, totodată, zic că am greșit.
Dar din greșeli învățăm. Am zis că dacă mi-am făcut casă, de aici încolo fac o afacere. Prima data am început așa: orice cal ajunge gloabă.
Și atunci trebuie să fac ca măcar 100 de euro pe lună să nu lipsească, mâncare la copii, alea, alea. Atât gândeam atunci. Dar am făcut să îmi vină și bani.
Omul tot timpul e nemulțumit, să ții minte asta. Din ce ai, vrei mai mult.”, a mai adăugat artistul.