Dragoș Bucur a dezvăluit cât de importantă este credința în viața sa, la scurt timp după ce soția sa a anunțat că s-a pocăit.
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mulți ani. Cei doi preferă să îi trăiască viața într-un mod direscret, departe de ochii curioșilor.
Cei doi artiști au împreună trei copii, Sofia, Roxana și Kadri. Fiul cel mic, Kadri, în vârstă de 7 ani, este copil supradotat și deja se pregătește pentru examenul SAT, echivalentul din SUA al Bacalaureatului. Cei trei copii ai cuplului învață în sistem „homeschooling”, iar ambii părinți se ocupă de creșterea și educația acestora.
Dragoș Bucur a dezvăluit cât de importantă este credința în viața sa
În cadrul unui interviu, Dragoș Bucur a vorbit despre cât de importantă este credința în viața sa. Actorul își trăiește viața într-un mod simplu, dar fericit, fără să se confrunte cu stări de anxietate sau depresie. În ciuda greutăților pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieții, Dragoș Bucur a reușit să treacă peste ele cu zâmbetul pe buze, câștigându-și primii bani încă din copilărie prin diferite munci pe care le presta în schimbul unor sume mici de bani.
„ Da, credința este importantă și, din păcate, am senzația că este sub un asediu coordonat de câțiva ani. Am devenit conștient de acest lucru de curând, atunci când mi-am dat seama că a devenit cool să fii ateu și un semn de primitivism să fii creștin. Bineînțeles că știu că există depresie, dar, deși cunosc definiția ei, nu reușesc să înțeleg ce este. Nu am cunoscut niciodată ceva asemănător depresiei, așa că prefer să nu îmi dau cu părerea despre acest subiect. Am spălat parbrize, am vândut artificii și scutiri, am pus cablu de TV și, mai târziu, am făcut statui vivante în parcuri, iar banii i-am cheltuit repede și pe orice. ”, a declarat Dragoș Bucur pentru Viva.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Dana Nălbaru a dezvăluit că nu este făcută să fie persoană publică
Citește și: „Kadri nu are nevoie.” Din ce motiv a ales Dana Nălbaru să nu își ducă copiii la școală
Dana Nălbaru a dispărut în ultimul timp din lumina reflectoarelor. Invitată în cadrul podcastului lui Mihai Morar, fosta solistă HiQ a dezvăluit că la vârsta de 33 de ani s-a pocăit. Potrivit puselor sale, decizia nu a fost una simplă, având îndoieli cu privire la acest pas important din viața sa, dar un semn divin a ajutat-o să ia hotărârea de a se boteza.
Solista a dezvăluit că nu este făcută pentru a fi persoană publică, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor.
„ Eu nu sunt făcută pentru a fi persoană publică. Toate lucrurile care au fost prea mult, pentru mi-au făcut rău. Prea multă lume mă cunoștea. Nu e o dramă. Nu m-a consumat, dar am avut de suferit. Nu mi-a plăcut să fiu persoană publică. ”, a spus Dana Nălbaru.
Cum a luat Dana Nălbaru decizia de a se pocăi
Tot în cadrul podcastului lui Mihai Morar, Dana Nălbaru a povestit despre încercările prin care a trecut înainte de a se pocăi. Vedeta nu a fost sigură de la bun început de calea pe care trebuie să o urmeze, dar în cele din urmă un semn divin i s-a arătat, așa că a luat hotărârea de a se boteza la vârsta de 33 de ani.
„ La 33 de ani m-am botezat. Sunt pocăită și îmi doresc să mă pocăiesc și mai mult. Astfel ca în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să tind spre Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele. Începusem să am îndoieli că e bine ceea ce fac. Am plecat la Botoșani la un concert. În ziua aceea s-a stricat mașina, am stat vreo 14 ore pe drum, era foarte cald și eram extrem de supărată. Mi-am spus în sinea mea: Hai, măi, ce cad eu de la credință? Dacă nu mai ești ortodox se spune că ai căzut de la credință. Am zis că gata, nu mă mai botez. Am ajuns la Botoșani, am mers în camera de hotel. Am deschis televizorul, nimic interesant. Hai să iau Biblia, o aveam la mine. Eram hotărâtă să nu mă mai botez. Am deschis Biblia și mi-a căzut pe piept o bucată de carton gros. Erau scrise două versete. Din Matei scria versetul «Cine vine la mine din inima lui vor curge râuri de apă vie .» Mi-a fost rușine de mine, mi-am dat seama că Dumnezeu a știut că vine momentul în care eu mă voi îndoi. ”, a povestit Dana Nălbaru în podcastul lui Mihai Morar.
Dana Nălbaru s-a îndepărtat de oameni pentru a se apropia de Dumnezeu
Dana Nălbaru, în vârstă de 46 de ani, a mărturisit că a ales calea pocăinței, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Artista a mărturisit că în urma acestei decizii de a se pocăi, a pierdut multe persoane apropiate din viața sa, dar nu regretă aceste pierderi pentru că a avut de câștigat mai mult, fiind mai aproape de Dumnezeu.
„ Am pierdut prieteni dragi, apropiați, cu care nu m-am certat sau nu am avut contradicții, ci pur și simplu drumurile noastre s-au dus, au luat-o în direcții diferite. Eu am ales această cale pentru mine și pentru copiii mei, consider că este cel mai bun drum, cel mai liniștit drum și este drumul către adevăr. Alții nu cred ca mine și atunci inevitabil am fost văzută ca o ciudată care vorbește despre chestia asta și care poate să fie fericită cu chestia asta care e așa o prostie. Îmi asum lucrul ăsta .”, a explicat ea.