După divorțul de Livia, Cătălin Bordea și Andreea Antonescu au fost apropiați. Comediantul a fost consolat de artistă, iar aceasta ar fi încercat să îl cucerească.
Cătălin Bordea a trecut prin cea mai grea perioadă din viața lui atunci când femeia căreia i-a fost alături mai bine de un deceniu a decis să pună punct căsniciei lor. Comediantul a trecut printr-un divorț dureros, după ce a încercat în repetate rânduri să repare mariajul lor. Aceste încercări au fost însă în zadar, iar în cele din urmă decizia Liviei a fost categorică și irevocabilă.
În perioada grea de după divorț, Andreea Antonescu ar fi fost cea care i-a fost alături comediantului. Cei doi ar fi avut un schimb de mesaje și telefoane până târziu în noapte, iar potrivit informațiilor apărute în presă în ultimele zile, aceasta ar fi vrut chiar să aibă o relație amoroasă cu prietenul său.
Andreea Antonescu, un real sprijin pentru Cătălin Bordea, după divorțul de Livia
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Invitată în cadrul podcastului găzduit de către Cătălin Bordea și Nelu Cortea, artista a primit mulțumiri publice din partea comediantului pentru faptul că i-a fost alături în această perioadă grea.
Astfel, vedeta a explicat că a făcut doar ceea ce a simțit, mai ales că știe cum este să treci printr-un divorț.
Cătălin Bordea: „ Eu trebuie să îți mulțumesc și pentru că ai fost lângă mine și în perioada asta și mi-ai dat câte un telefon. Ești o persoană empatică și mi-ai transmis o energie bună .”
Andreea Antonescu: „ Cu atâtea mulțumiri eu nu sunt obișnuită. Da, și știi că am făcut-o cu tot sufletul, nu mă așteptam vreodată să vrei să menționezi asta.
Indiferent de orice am fost acolo pentru că am simțit să fiu acolo, știu cât de greu este. Am ales așa datorită chimiei să fiu acolo un umăr pe care să te poți sprijinii.(...) Am stat cu Bordea în perioada asta la telefon, nu atât de mult cum mi-ar fi placut, pentru că mi-ar fi plăcut să fiu mai mult lângă el, dacă aveam posibilitatea, dar am copilașii și n-am avut șanse.
Și sunt convinsă că vor ieși discuții legate de subiectul ăsta, dar a fost pur și simplu o discuție. ”, a fost dialogul pe care l-au purtat cei doi, în podcast-ul găzduit de Cătălin Bordea și Nelu Cortea.