Chiar dacă a trecut mult timp, Marian Manole încă își susține părerea și consideră că sora lui a fost ucisă. Bărbatul a vorbit despre mai multe aspecte, iar unul dintre ele are în vizor problemele pe care regretata artistă le avea acasă.
Cu toate că au trecut 13 ani de când artista a decedat, Marian Manole nu a putut depăși situația. Bărbatul încearcă să deslușească misterul, iar în urmă cu puțin timp a vorbit despre un episod prin care vedeta trecea acasă.
Ce a declarat Marian Manole despre decesul surorii sale
Dorința fratelui cântăreței este ca publicul să nu îi mai asocieze Mădălinei eticheta de "sinucigașă" sau "slabă de înger". Se pare că imediat după apariția ei într-o emisiune din data de 10 mai 2010, artista l-a sunat pe fratele ei și l-a întrebat dacă a văzut ce a discutat.
În emisiunea din 10 mai 2010, Mădălina și moderatorul au discutat despre cei doi câini maidanezi ai ei. După emisiune, ea l-a sunat pe fratele său pentru a afla cum a ieșit segmentul. Ea a menționat că făcea referire la cei din casă care îi făceau viața dificilă, nu la câinii din curte. Fratele său i-a atras atenția că aceste comentarii ar putea stârni reacții negative și consideră că moldovenii au fost enervați la maximum.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Emisiunea este din 10 mai 2010! Urmăriți finalul, când MĂDĂLINA și moderatorul fac referire și vorbesc despre cei doi câini maidanezi ai ei! Când a ieșit din emisiune, m-a sunat, așa cum făcea mereu ca să ne întrebe cum a ieșit emisiunea! Râdea și m-a întrebat dacă am fost atent la tot ce a spus spre final până să cânte! I-am spus…te referi la faza cu câinii? Da, mi-a răspuns și râdea în hohote! Păi tu ai doi câini
în curte, patrupede, care-i faza, i-am spus! «Nu la ei făceam referire, ci la cei din casă care îmi fac viața un calvar!». Waw, ești zăpăcită rău de tot, cum să spui așa ceva în emisiune, dacă se prind și îți vor face ceva….!? Și acum revin! Am curajul să spun cu mana pe inima că i-a enervat la maxim pe moldoveni și că de acolo au pornit răzbunarea lor! Plus amanta care îl zorea, blonda din Otopeni, prietena și cu Iuda, câinele puiucului, dar Iuda are botniță și e mâncat dacă spune ceva! După această emisiune a venit prima „tentativa”
Mădălina Manole a avut conflicte cu soțul său, dar și cu soacra
Fratele artistei a povestit că își amintește cuvintele ei din emisiune și că acestea i-au rămas întipărite în minte. Mădălina i-a mărturisit că cei doi câini îi fac viața foarte dificilă, că îi mănâncă zilele și că va rezolva situația singură, fără să îi spună părinților
„Citez din memorie, dar mi s-au întipărit în minte cuvintele ei! Și mi-a mai spus ceva. Nu pe 13, ci cu câteva zile în urmă: Fratelo, ăștia doi mi-au mâncat zilele, îmi fac viața un calvar! Să nu le spui lui mami și lui tati, o rezolv eu singură! Nu sunt minciuni, nu inventez! Nu am fost chemat, atunci, după moartea ei, suspectă, niciodată, la audieri, ca să pot relata aceste lucruri! Și eram, acolo, la procuror, împreună cu părinții mei și cu un văr! Așa au considerat anchetatorii, să nu mă cheme la declarații, doar i-au amețit pe părinții mei!”, a spus fratele artistei.