În urmă cu puțin timp, Oana Roman a publicat pe contul sau de Instagram, mesajele pe care i le-a trimis lui Marius Elisei, pentru a clarifica situația mai bine.
Oana Roman este o persoană foarte apreciată în showbiz-ul românesc. Recent, aceasta a publicat pe contul său de Instagram, ceea ce i-a cerut să facă fostul său partener de viață, Marius Elisei, iar pentru a face asta, a fost nevoită să publice și câteva fragmente din mesajele pe care le-a schimbat cu acesta.
Oana Roman a făcut publice mesajele pe care i le-a trimit lui Marius Elisei, pentru a clarifica, de fapt, cum stau lucrurile între cei doi
Cu scurt din în urmă, Oana Roman a fost cea care a postat pe contul său de Instagram, în secțiune Stories, ceea ce i-a transmis fostul său partener de viață, Marius Elisei, să facă, astfel încât să “clarifice” cum stau, e fapt, lucrurile, între aceștia.
“ Mi s-a cerut să am din partea dlui Elisei, să am coloană vertebrală și să clarific situația.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Pentru a face asta, subliniind faptul că nu își dorește să facă publică toată această situație la TV, astfel încât să își protejeze copilul cât mai bine cu putință, Oana Roman a publicat doar câteva dintre fragmentele care există în mail-urile trimise fostului său partener, mail-uri în care accentuează cât de mult are nevoie fiica sa Isa, de tatăl ei și cum nu trebuie să grăbească lucrurile între el și actuala sa partenera, în vreun mod sau altul, Isa fiind cea rănită în toată această situație.
“ Te rog, te implor din suflet să lăsăm toate resentimentele deoparte și Isa să fie prioritatea numărul unu. Te rog mult să înțelegi că ea este și ea îndrăgostită de tine pentru că este copilul tău şi trebuie să îi acorzi şi ei atenție, afecțiune, confort, iubire. Este foarte dificil pentru ea să poată gestiona şi înțelege schimbarea atât de bruscă. Încă nu este dispusă să împartă iubirea și atenţia ta cu altcineva tot așa cum nu este dispusă să împartă atenția și iubirea mea cu altcineva. Ea a crescut toată viața ei doar cu noi, întregul ei Univers suntem noi, părinții ei pentru că nu a crescut singură nici cu bone ci cu noi și fiind fată este profund legată de tine sufletește și emoțional.
(...) să înceteze. Te rog înțelege că între noi se terminase de mult, nu se mai putea repara nimic, ne-am chinuit și rănit reciproc prea mulți ani. Tu poți să trăiești povestea ta și să primești ceea ce eu n-am mai putut oferi în liniște și iubire, fără că asta să afecteze relația cu Isa. Nu mai încerca să forțezi lucrurile, să le grăbești, să le impui în raport cu Isa pentru că nu ajută nici pe ea şi nici relația ta. Lasă lucrurile să evolueze frumos şi încet, calm și cu măsură.
(...) Fii tatăl pe care îl știe şi cu care a crescut. Nu mai încerca să forţezi lucrurile. Relația ta cu altă femeie nu este în pericol, nu este nevoie să o validezi public, nu este nevoie să faci nimic pentru că între noi totul s-a încheiat de foarte mult timp şi nu mai era, nu este și nu va fi cale de întors vreodată. Las o pe Isa şi ajut o să se obişnuiască încet cu situația, pentru că deocamdată totul a fost atât de brutal și brusc încât este pierdută şi suferă. Ea te iubeşte mai mult decât oricine te a iubit sau te va iubi vreodată în viața asta. Nu uita. Mulțumesc ”, a publicat Oana Roman, pe contul său de Instagram .