Mioara Velicu a vorbit despre colegii săi de breaslă. Află din rândurile următoare ce a spus interpreta de muzică populară despre Florin Salam.
Mioara Velicu este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite interprete de muzică populară de la noi din țară. În vârstă de 79 de ani, artista are o carieră longevivă în spate, pe parcursul căreia a abordat diferite genuri muzicale și a încântat publicul cu vocea sa.
Astfel, invitată în cadrul podcastului moderat de către Adrian Enache, interpreta de muzică populară a vorbit despre cariera sa muzicală, dar și despre viața personală.
Ce a spus Mioara Velicu despre Florin Salam
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Interpreta de muzică populară a vorbit despre colegii săi de breaslă, care cântă manele. Mioara Velicu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Jean de la Craiova, Vali Vijelie și a lui Nicolae Guță, despre care susține că sunt soliști ce cântă pe placul tuturor.
Pe de altă parte, artista l-a nominalizat pe Florin Salam ca fiind un artist cu un stil aparte, foarte greu de cântat.
„ Îmi place de el (nr. de Jean de la Craiova) și de Vali Vijelie pentru că sunt soliști care cântă pe placul tuturor. Adică, pot să cânt de ale lui. Eu pot cânta de ale lui. Nu o să pot cânta de ale lui Salam pentru că el cântă foarte greu și are el un stil aparte și n-o să pot cânta. De la Vali Vijelie pot să cânt, de la Jean de la Craiova pot să cânt. Mie mi-a plăcut și îmi place în continuare Guță, pentru că el prima dată a doinit. Și îmi plac toate cântecele lui pe care le-a scos acum câțiva ani .”, a spus Mioara Velicu.
Mioara Velicu a moștenit talentul muzical de la mama sa
Tot în cadrul podcastului lui Adrian Enache, interpreta de muzică populară a vorbit despre copilăria sa. Mioara Velicu a moștenit talentul muzical de la mama sa, dar este fericită că fiica și nepoata sa nu au urmat acest drum.
„ În casa noastră, în familia noastră, au fost 8 frați. Mai suntem 3 în viață. Ceilalți au plecat la Domnu. Toți știau să cânte, toți erau pe petrecere, dar n-a vrut nimeni să urmeze acest drum. Nici fata mea, nici nepoata mea, n-a fost pentru ele. Mai bine așa că nu trebuie să forțezi pe nimeni pentru că dacă nu ai talent, nu trebuie să spui băi cântă nepoata lu` Mioara sau fata lu` Mioara. Numai mama cânta. Tata, lui îi plăcea extraordinar de mult și era într-un fel gelos pe mama că mama era privită de toți în sat. Ea cânta, frumoasă, cu păr blond, lung. Era foarte frumoasă mama. Ei îi semăn ei, nu la frumusețe, ci la cântec .”, a mai spus Mioara Velicu.