Artistul are anumite reguli stricte în familie, de la care nu se abate.
Mihai Mărgineanu, unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică folk și pop rock de la noi din țară, a stârnit în repetate rânduri indignarea femeilor cu privire la versurile sale explicite, care conțin cuvinte necenzurate, a căror temă este adesea reprezentată de neveste.
Invitat în cadrul podcastului „Gând la Gând cu Teo”, moderat de către Teo Trandafir, artistul a explicat ideea din spatele versurilor sale.
Mihai Mărgineanu vorbește despre neveste
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În stilul său umoristic, care îi este caracteristic, Mihai Mărgineanu a declarat că el se teme de neveste, însă îi plac foarte mult femeile.
„ Lumea îmi spune că sunt misogin. Eu? Doamne iartă-mă! Păi mie îmi plac femeile de nu mai pot. Eu ar trebui să fiu femeie. Eu sunt nevestofob. Eu cu nevestele am probleme, nu cu femeile. Femeile îmi plac, mie de neveste îmi e frică cel mai tare.
Regula strictă pe care familia lui Mihai Mărgineanu trebuie să o respecte
Din punct de vedere personal, artistul este căsătorit și are doi copii, o fată și un băiat. Mihai Mărgineanu a vorbit despre regula strictă pe care a implementat-o în familia sa și cum i-a determinat pe membrii familiei să o respecte.
„ Am avut lupte mari la mine în familie să arunc cerealele. Copiilor le plac cerealele pentru simplul motiv că sunt foarte dulci. Au zis că sunt un bătrân care nu mănâncă cereale. Le-am spus că nu mănâncă nici ei cât timp sunt la mine în casă. Iubitei mele îi plăceau cerealele. Ea cumpăra și tot a cumpărat un an de zile, iar eu un an de zile tot le aruncam la coșul de gunoi. Lăsam cutia goală. Frate, vă rog eu frumos, nu mai cumpărați. Niciodată astea nu sunt de mâncat. Sunt pentru papagali, pentru canari, mai au și zahăr. Nu sunt pentru oameni .”, a povestit artistul.