Statul român a oferit deja ajtorul celor un milion de cetățeni aflați în nevoie! Despre ce sumă este vorba și la ce poate fi utilizată.
Până miercuri, 6 iulie, au fost emise 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a distribuit încă din 10 iunie primele carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Milioane de români au primit banii
Măsura vine în sprijinul a peste 2,5 milioane de români, iar mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului),
2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.
Citeste si: Statul oferă vouchere de până la 500 de lei de persoană. Cine sunt românii care vor beneficia de bani
Marcel Boloș: „Pentru următoarele tranșe totul va fi mult mai cursiv”
„Vreau să știți că deși penuria mondială de cipuri, precum și diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăți, mobilizarea este exemplară. Emitenții și Poșta lucrează inclusiv în weekend pentru a urgenta procedura, astfel încât cardurile să ajungă la oameni cât mai repede.
Cert este că niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin, acest lucru este garantat. Acum este cea mai grea etapă, până se distribuie toate cele 2,5 milioane de carduri, pentru următoarele tranșe totul va fi mult mai cursiv”, a transmis ministrul Marcel Boloș.