Interpreta de muzică populară a avut o copilărie foarte frumoasă.
Mioara Velicu, în vârstă de 79 de ani, a copilărit pe vremea în care nu exista tehnologie, iar bucuria copiilor de atunci era faptul că puteau să se joace afară de dimineața până seara.
Invitată în cadrul podcastului „Gând la Gând cu Teo”, interpreta de muzică populară a vorbit deschis despre copilăria sa, rememorând amintirile prețioase de pe vremea când era copil.
Mioara Velicu, mândră de copilăria sa
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Chiar dacă a sa copilărie a fost marcată de lipsurile materiale, părinții artistei fiind nevoiți să crească 8 copii, Mioara Velicu susține că a avut o copilărie foarte frumoasă. Vedeta își amintește cu emoție în suflet despre mirosurile copilăriei sale, gusturile care i-au marcat copilăria și momentele petrecute alături de frații și părinții săi.
„ Așa copilărie frumoasă am avut, chiar dacă eram financiar modest. Toată familia mea, am crescut într-o familie cu 8 copii. Cu părinții 10. Gândește-te că dormeam toți într-o cameră. Erau două paturi. Dormeam extraordinar de bine pentru că toată ziua ne jucam. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură. Ne trezeam și ne punea la masă. Aveam o masă rotundă din lemn cu scăunele și mâncam acolo. Într-un castron mare punea mama lapte cu mămăligă și cu ce mai avea ea pe acolo și se auzeau lingurile poc, poc, poc.”, a povestit artista.
Cum erau sărbătorile de Paște pentru Mioara Velicu în copilărie?
Interpreta de muzică populară își aduce aminte cu nostalgie de sărbătorile Pascale, atunci când primea haine noi și se ducea cu frații săi la biserică.
„Numai de Paște și de Crăciun aveam haine noi. Ne duceam la biserică îmbrăcați frumos, ascultam predica. Ne spovedeam și spuneam tot ce am făcut noi .”, a povestit Mioara Velicu.