Artista a vorbit despre greutățile care i-au marcat viața.
Mirabela Dauer, una dintre cele mai iubite și apreciate interprete de muzică ușoară de la noi din țară, a trecut de-a lungul timpului prin numeroase greutăți.
Mirabela Dauer, o femeie puternică, indiferent de greutăți
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ajunsă la vârsta de 77 de ani, artista a vorbit în cadrul unui interviu acordat recent despre greutățile din viața sa și cum a reușit să le depășească.
„ Eu sunt o persoană optimistă. Nu știu de unde mai pot. Mie mi se spune tancul sovietic. Din când în când, înaintezi în vârstă și îți e mult mai greu. Am devenit foarte plângăcioasă.
Mirabela Dauer, despre momentul în care a avut spectacole în ziua în care a decedat tatăl său
Unul dintre cele mai grele momente din viața Mirabelei Dauer a fost atunci când tatăl său s-a stins din viață. Atunci, Mirabela Dauer a fost nevoită să urce pe scenă, dar și-a găsit puterea în iubirea și aprecierea publicului.
„ Atunci când a murit tăticul meu, trebuia să am 2 spectacole la Sala Polivalentă de la Ploiești. M-am dus în negru la tata și de acolo am plecat la spectacol, nu aveam ce să fac. De obicei mai faci un bis, dar a fost atât de înțelegător publicul. S-au ridicat în picioare și m-au aclamat, eu necântând nicio piesă. Am reușit să cânt 2 piese. Au stat și m-au aplaudat preț de 10 minute în picioare. Poate că ăla a fost cel mai greu moment al meu .”, a declarat artista.