Motivul pentru care Regele Charles s-a căsătorit cu Prințesa Diana, cu toate că avea o pasiune pentru Camila

Camilla Parker si regele Charles s-au casatorit in 2005

Prințul Charles și Camila, în momentul actual ducesa de Cornwall, au trăit o poveste de dragoste scoasă din cărți. Cei doi au avut mai multe complicații pe drum, având în vedere tradiția regală.

Cei doi au avut foarte multe întâlniri clandestine, care i-au ținut departe decenii întregi, înainte de a își uni destinele în anul 2005. Regele Charles a fost căsătorit cu Prințesa Diana în anul 1981, la un deceniu, după ce Camila s-a căsătorit cu Parker-Bowles.

Citeste si: Care este secretul din moștenirea lăsată de Regina Elisabeta a II-a. Câți bani primește Prințul Charles

Motivul pentru care Regele Charles s-a căsătorit cu Prințesa Diana

Iubirea celor doi a fost mai puternică decât orice, iar din acest motiv, ambele căsătorii ale lor s-au încheiat, în final, rămânând împreună.

Potrivit The Daily Star, există nenumărate motive pentru care Regele Charles nu s-a căsătorit cu Camila, iar unul dintre motivele principale este trecutul ei.

Familia Regală nu a considerat-o pe Camila drept o prințesă potrivită, iar conform unui expert regal pe nume Sally Badell Smith, ea a fost văzută ca o „femeie cu experiență”, familia dorindu-și o tânără pură și virgină, potrivit tradiției.

„Se credea că familia regală a preferat o fată nevinovată pentru a se căsători cu prințul Charles”, a notat publicația. În cele din urmă, Prințesa Diana a fost considerată potrivită pentru a se căsători cu Regele Charles.

Unul dintre motivele, destul de grave, pentru care Regele Charles și Camila nu au putut forma un cuplu, a fost un anunț fals de logodnă, pe care tatăl Camilei l-a făcut în ziarul The Times, care, în final, a adus la o logodnă reală pentru ea.

Prințul de Wales și Camilla Parker Bowles s-au căsătorit la 34 de ani de la prima întâlnire

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

La 34 de ani de când s-au întâlnit prima dată, Regele Charles și Camila Parker Bowls s-au căsătorit, pe data de 9 aprilie 2005.

Relația lor de lungă durată ca prieteni, dar și ca iubiți, a fost rezumată în titltul The Sunday Telegraph ,,Soț și soție- în sfârșit”.

Regina Elisabeta a II-a a oferit un toast pentru cei doi, chiar la recepția Castelului Windsor.  Monarhul a spus că le dorește numai bine și că este foarte mândră de ei, deoarece au depășit foarte multe obstacole teribile.

La recepția de la Castelul Windsor, mama Prințului Charles, Regina Elisabeta a II-a, a oferit un toast pentru cei doi.

 

„Au depășit Becher’s Brook și The Chair și tot felul de alte obstacole teribile. Au trecut și sunt foarte mândră de ei și le doresc numai bine. Fiul meu este acasă și alături de femeia pe care o iubește”, a mărturisit Regina Elisabeta a II-a.

Regele Charles [Sursa foto: shutterstock]

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: Regele Charles câștigă milioane de lire sterline din fabrica de biscuiți

Cum s-au cunoscut Regele Charles și Camilla

În anul 1971, vara, Prințul Charles avea vârsta de 22 de ani, iar atunci a cunoscut-o pentru prima dată pe Camila Rosemary, în vârstă de 24 de ani. Ei s-au cunoscut la un meci de polo la Smith’s Lawn din Windsor.

Conform unei biografii pe care Regele Charles a autorizat-o, în timpul meciului Lucia Santa Cruz, o prietenă comună le-ar fi făcut cunoștință.

Ea era fiica ambasadorului Chile în Regatul Unit, pe care Charles o cunoscuse când era student la Cambridge.

Cei doi au trecut prin foarte multe până au reușit să fie împreună, dar în final s-a dovedit că iubirea învinge.

Citeste si: „Apreciez istoria asociată cu acest rol!” Cum a reacționat Kate la noul titlu de Prințesă de Wales

Prințesa Diana [Sursa foto: shutterstock]



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Câți militari vor purta sicriul sicriul Reginei Elisabeta a II-a. Acesta a fost pregătit în urmă cu 30 de ani

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină