Monica Pop a comentat situația în care se află George Buhnici chiar pe pagina ei personală de Facebook! Cum au reacționat fanii?
George Buhnici se află în plin scandal de aproape o săptămână, asta după ce a lansat în spațiul public o serie de declarații controversate. Acum, jurnalistul și soția sa sunt urmăriți de internauții critici, dar și de multe persoane publice.
Monica Pop, critici dure la adresa soților Buhnici
Printre multele vedete care i-au pus la zid se numără și Monica Pop. Medicul a publicat pe contul său oficial de Facebook un mesaj în care a arătat că nu este de acord cu afirmațiile făcute de celebrul vlogger, dar a venit și cu o recomandare pentru el și soția sa.
Monica Pop a spus că cei doi au nevoie cât mai rapid de un consult oftalmologic pentru că, din punctul ei de vedere, nu-și văd propriile defecte.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„Familia Buhnici, examen oftalmologic urgent! Nu pot crede că "dl" Buhnici se crede un bărbat frumos! Sunt 2 oameni cu fețe în niciun caz frumoase, dimpotrivă, pentru asta am recomandat examenul oftalmologic! Atât pentru absența autoaprecierii reale, dar și pentru ridurile perioculare după cum par în poză!
Incalificabil ce-au putut spune... tocmai un om ca el... și ca ea!... Oglindă or fi având? S-or fi văzând frumoși?! Iar acum, după ce-au putut emana, și dacă erau frumoși, tot mapamondul i-ar fi văzut mult mai urâți decât sunt în realitate! Mai ales la suflet!”, a scris medicul Monica Pop, pe pagina de Facebook.
Citeste si: Decizia radicală pe care a luat-o Lorena Buhnici în plin scandal mediatic. Ce a făcut soția jurnalistului
Cum se apără George Buhnici
Valul de critici este cauzat de recentele declarații făcute la TV de către jurnalist, dar și de remarcile făcute pe Facebook de soția sa, la adresa unei femei mai plinuțe.
Ulterior, vloggerul a ținut să ofere câteva explicații pentru afirmațiile care au iscat adevărate controverse. Așadar, acesta a mărturisit că intenția lui a fost aceea de a trage un semnal de alarmă asupra obezității, pe care o consideră „o problemă națională”, nu de a jigni.
„Am criticat public expunerea obezității și celulitei.
Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții. Sunt știri și la TV constant. Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională.
O persoană obeză nu alege să fie obeză dar e treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină noua normalitate. Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală. Întrebați antrenorii de toate felurile câți copii mai ajung la sport. Am spus-o pe un ton sarcastic, cu ironie, pentru un show de TV și a deranjat. Dar e adevărat”, a scris George Buhnici, pe blogul personal.