Maicile de la Mănăstirea Țigănești au prezentat rețeta unei musaca de vinete.
Maicile de la Mănăstirea Țigănești împart cu drag, iubire și credință din preparatele pe care le pregătesc în post sau în zilele speciale de sărbătoare.
Cum prepară maicile musacaua de vinete mănăstirească
După ce au pregătit toate ingredientele, cele două maici încep prin a căli vinetele, ceapa, ardeiul și usturoiul, însă pe rând, apoi pun în tavă câte un strat din fiecare, începând cu vinetele. După ce au pus toate straturile, adaugă sos de roșii deasupra și pune la cuptor pentru 15-20 de minute.
Când tava este gata, adaugă deasupra pătrunjel. „ Vă prezentăm o musaca de vinete, o rețetă simplă, o mâncare mănăstirească, gata în 20 de minute. Ingredientele le avem de față. Vinete, ardei, ceapă și roșii. Se poate face și cu carne. Această rețetă poate fi regândită și se poate adapta. Curăț vânăta, apoi o tai felii cu diametru un pic mai gros. Aceste felii mai apoi se vor prăji în ulei. Este o rețetă mănăstirească, maicile o fac de multă vreme. Am învățat-o tradițional, se gătește când vine perioada de post sau când e o masă mai aparte. Se taie și usturoiul cuburi. Se poate adăuga și carne. Adăugăm sare peste vinete și amestecăm, apoi prăjim vinetele. După ce s-au pătruns și s-au rumenit un pic le scoatem pe o farfurie pe care am pus un prosop de bucătărie. Tragem și usturoiul la tigaie, îl lăsăm să se moaie. Apoi tragem și ceapa, iar, în cele din urmă, ardeiul. Scoatem și usturoiul și punem ceapa. Vinetele se pătrund un pic mai greu. Încercăm cu furculița, apoi le scoatem pe șervețel. Scoatem și ceapa și punem ardeiul la călit. După ce am scos tot, montăm musacaua. Punem pe fundul tăvii un strat de vinete. Vinetele oricum sunt uleioase și nu mai adăugăm ulei pentru a nu fi grase. Peste vinete punem un strat de ceapă, adăugăm ardeiul deasupra, punem usturoiul, acum punem încă un strat de vinete. Mai adăugăm un strat de usturoi și punem roșii în bulion, tăiate mărunt, iar deasupra punem zeamă de roșii pe care o dregem cu puțină sare. Musacaua noastră este gata și o vom băga la cuptor pentru 15-20 de minute. Când este gata, presărăm pătrunjel pe deasupra.”, au povestit maicile pentru Trinitas.