Claudia Puican a avut parte de un moment emoționant într-o emisiune TV. Soția lui Armin Nicoara s-a destăinuit și a vorbit despre greutățile cu care s-a confruntat în copilărie și despre familia de care s-a apropiat în cele din urmă, la Timișoara.
Pe lângă aceste lucruri, ea a avut parte de o surpriză uriașă, deoarece părinții ei au fost invitați, de asemenea, in emisiune, iar ea nu a fost anunțată.
Claudia Puican, în lacrimi
Astfel, Claudia Puican a avut parte de o surpriză uriașă. Artista a vorbit despre familia ei, dar și despre cât este de fericită că a reușit să îi aducă pe cei care i-au dat viață și fratele său, lângă ea, la Timișoara.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În momentul în care părinții ei și-au făcut apariția în platou, soția lui Armin Nicoară a izbucnit în lacrimi. Ea îi îndrumă pe toți oamenii să își prețuiască părinții și să îi iubească, pentru că există posibilitatea să ne dăm seama prea târziu că ei sunt cei mai importanți oameni din viața noastră.
„Mă bucur foarte mult că acum stă (n.r. fratele ei) cu părinții mei în casa cea nouă pe care am renovat-o. De fiecare dată când mă duc la ei acasă mă uit la ei și la locul de acolo și nu-mi vine să cred nici acum că ei stau lângă noi. Sunt atât de fericită că Dumnezeu e atât de mare. Dumnezeu vede oamenii care fac bine și care sunt buni.
Claudia Puican, dezvăluiri despre perioada copilăriei
Claudia Puican a povestit că ea provine dintr-o familie modestă și că de-a lungul vieții a întâmpinat multe greutăți. Cu toate că în momentul actual are o situație bună și a reușit să își mute părinții la Timișoara, viața nu a fost mereu blândă cu ea și a fost pusă la încercare de foarte multe ori.
„Oamenii trebuie să ne cunoască și cu bune, și cu rele. Oamenii care mă urmăresc știu că eu niciodată nu am ascuns nimic. Dacă am provenit dintr-o familie mai modestă, dacă am avut greutăți, chiar și în zilele noastre. Chiar dacă acum avem o situație foarte bună și am reușit să îi mutăm pe ai la noștri la Timișoara. Eu împărtășesc cu oamenii care mă urmăresc și momente frumoase, și momente mai puțin bune. Ei (n.r. părinții) sunt cei mai importanți pentru mine. Chiar dacă am avut o perioadă mai grea în copilărie. Noi suntem patru surori și fratele mai mic este înfiat, este verișorul nostru, dar este ca și fratele nostru, niciodată nu s-a pus problema să se facă diferență între noi. Chiar îmi amintesc din copilărie, de când a venit mama cu el acasă. Taică-miu întotdeauna și-a dorit un băiat. Când l-a văzut pe Claudiu a zis: 'Poate că Dumnezeu l-a trimis cu un scop în viața noastră'. El s-a născut cu o malformație la maxilar, nu ne-am dat seama, doar după cinci ani ne-am dat seama că nu vorbește. Acum vorbește, dar nu ca și noi. Chiar mă adresez oamenilor, dacă cunosc vreun medic care poate să ne ajute cu un sfat, unde se poate opera, să aibă și el o viață normală, pentru că el suferă foarte mult din cauza asta. Noi ne-am interesat și la Timișoara de un medic, am fost cu el, i-am pus și aparat dentar, doar că eu aș vrea mai mult pentru el. Este o mică schimbare, l-am programat în vară, doar că dacă s-ar putea să știe cineva un medic mai bun, chiar aș vrea să-mi dea mesaj.", a povestit Claudia Puican.