Nelu Tătaru avertizează. Orașul care ar putea să devină o a doua Suceava: „E risc foarte mare”

Nelu Tătaru avertizează. Orașul ar putea să devină o a doua Suceava: „E risc foarte mare”
tataru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a lansat un avertisment în ceea ce privește situația din Botoșani. Acesta a spus că orașul ar putea să devină o a doua Suceava

 

Nelu Tătaru a declarat, joi, 30 aprilie, că exista „un risc foarte mare” ca Botoşaniul să devină o a doua Suceava. Numărul îmbolnăvirilor în rândul cadrelor medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati” este în creștere.

Nelu Tătaru, îngrijorat de situația din Botoșani

„Am venit să reevaluez Spitalul Judeţean Botoşani, având în vedere că atunci când am fost prima dată era atâta siguranţă încât am văzut unde s-a ajuns. Avem un management nou, avem un director la DSP nou, avem 225 de pacienţi, 125 sunt cadre medicale în acest moment în spital.

Rămâne ca refacerea circuitelor, refacerea mentalităţii, ca să zic aşa, precum şi a încrederii personalului medical să facă ca acest focar care devenise Botoşaniul să îl putem controla şi în acelaşi timp să vedem că tot ceea ce înseamnă partea de Nord şi Nord-Est – de aici plec la Suceava – îşi revine”, a afirmat Nelu Tătaru.

 

Nelu Tătaru avertizează. Orașul ar putea să devină o a doua Suceava: „E risc foarte mare”

Ministrul Sănătăţii a vizitat SJU „Mavromati” Botoşani şi a avut la sediul Instituţiei Prefectului o întrevedere cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii sistemului de sănătate publică.

Citeste si: Noua boală a pus stăpânire pe Europa. Specialiștii avertizează: „Poate fi o posibilă reacție a coronavirusului…”

Vizita lui Nelu Tătaru la Botoşani survine la câteva zile după emiterea unor ordine privind suspendarea din funcţie a managerului SJU şi a directorului de la Direcţia de Sănătate Publică.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mesajul Marianei Ionescu Căpitănescu după gestul controversat făcut de un artist pe scenă: “Libertatea artistică nu poate fi o scuză pentru gesturi care umilesc publicul.”

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Mariana Ionescu Căpitănescu, REACȚIE VEHEMENTĂ după ce trapperul Ian a urinat pe scena de la Arenele Romane: "În ce lume trăim? Libertatea artistică nu poate fi o scuză pentru gesturi care jignesc și umilesc publicul. Scena merită respect, arta merită..."

Vlad Bălțățeanu, declarații năucitoare în fața anchetatorilor. Iată pe cine dă vina iubitul Valentinei

Horoscop săptămânal 5-11 octombrie 2026: O zodie începe un nou capitol în viața sa. Urmează șapte zile pline de surprize

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro