Recent, Alina Sorescu a câștigat o altă bătălie în instanță împotriva fostului ei soț, Alexandru Ciucu, în ceea ce privește programul de vizitare al fiicelor lor. Cele două minore vor rămâne stabilite la domiciliul mamei lor și nu vor mai fi nevoite să se mute săptămânal la tatăl lor.
La finalul unei perioade de peste cinci luni în care cele două fetițe trebuiau să se mute săptămânal între părinți, instanța a decis, la mijlocul lunii curente, să suspende acest program, conform solicitării artistei, Alina Sorescu, în cadrul procesului.
Ce a declarat Alexandru Ciucu, după decizia Instanței
După pronunțarea deciziei în favoarea sa, Alina Sorescu și-a exprimat imediat bucuria pe platformele de socializare și acum se bucură de prezența neîntreruptă a fiicelor sale alături de ea.
„Vreau să vă anunț că instanța de judecată – Curteade Apel București – a readus echilibrul emotional al fetițelor. Curtea a suspendat programul de vizită din hotărârea judecătorească pronunțată în martie de Judecătoria Buftea, prin care o tânără judecătoare a decis pentru fetițe un program de vizită de o săptămână las tata și o săptămână la
Ce a declarat Alexandru Ciucu despre acest aspect
Alexandru Ciucu a refuzat să comenteze aspectul menționat și a subliniat că nu dorește să discute chestiuni personale în acest moment.
A adăugat că pentru el contează să fie bine și că nu are intenția să se recăsătorească, citând un citat al Regelui Mihai referitor la momentul potrivit pentru tot.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„Nu comentez acest aspect. Nu vreau să intru în chestii personale. În acest moment, nu-mi doresc să vorbesc nimic ce ține de viața personală, trebuie să-mi fie bine și mie ca să fac asta. Regele Mihai avea o vorbă, toate la timpul lor. Nici vorbă însă să mă mai însor. Nu iau în calcul, nu se mai pune problema”, a declarat Alexandru Ciucu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Deși întâmpină dificultăți în viața personală, Alexandru Ciucu a căutat extindere în plan profesional. După absolvirea unui master la Paris, designerul s-a implicat în creația unei colecții de modă pentru femei.
„Lucrez la o colecție de haine de damă. Vreau să dezvolt ceva și pe direcția asta. Dar mai durează, pentru că nu e așa ușor. E destul de complicat, concurența e mare, sunt câțiva designeri foarte buni în România, iar ștafeta este foarte ridicată. Am terminat masterul de la Paris în acest an. Am susținut examenele, am prezentat proiectele ce au fost notate. Pe toate în engleză.
Citește și: Alina Sorescu, despre relația cu tatăl său, la "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat"