Nicky Hilton, însărcinată pentru a treia oară la 38 de ani! Vedeta nu a dezvăluit până acum sexul bebelușului

Nicky Hilton
Nicky Hilton

Sora mai mică a lui Paris Hilton este pe cale să devină mamă pentru a treia oară!

La 38 de ani, Nicky Hilton este pe cale să devină mamă pentru a treia oară! Vedeta și partenerul ei de viață, James Rothchild, își vor mări familia cu încă un membru anul acesta, iar vestea a fost o mare surpriză pentru toată lumea. Ce care a confirmat sarcina a fost chiar viitoarea mămică, sora mai mică a lui Paris Hilton afirmând că bebelușul se va naște în cursul verii, însă nu a vrut să ofere detalii și despre sexul acestuia.

Nicky Hilton și James Rothchild mai au împreună doi fetițe: Lily Grace Victoria, în vârstă de cinci ani, și Theodora „Teddy” Marilyn, în vârstă de patru ani. 

Viitoarea mămică provine din celebra familie Hilton, care deține unul dintre cele mai cunoscute rețele hoteliere din întreaga lume. Conrad Hilton, tatăl lui Nicky, a deschis primul său hotel în Cisco, Texas în anul 1919, iar acum lanțul numără peste 3.400 de hoteluri în întreaga lume. Nicky Hilton mai are trei frați și anume Paris, în vârstă de 40 de ani, Barron, 32 de ani și Conrad, în vârstă de 27 de ani. Cel din urmă a fost pus sub acuzare recent pentru consumul de substanțe interzise.

Citeste si: Nick Jonas și Priyanka Chopra au devenit părinți pentru prima dată! Copilul s-a născut din mamă surogat

Nicky Hilton și James Rothchild, soțul ei

[Sursa foto: Instagram]

Paris Hilton vrea să devină mămică!

Paris Hilton spune că își dorește copii, gemeni, mai precis o fetiță și un băiețel, însă la momentul actual nu poate fi vorba despre nicio sarcină, având în vedere că este în continuare consultată de doctori pentru a-i reuși tratamentul fertilizării in vitro. Vedeta lucrează cu doctorul lui Kim Kardashian, medic ce i-a spus că poate avea gemenii pe care și-i dorește, dacă asta vrea cu adevărat. 

„A fost greu, dar am știut că merită. Am făcut asta de câteva ori. Făcând asta împreună și simțind că am un partener pe care mă pot baza, este nemaipomenit”, a declarat Paris Hilton.

Citeste si: Danielle Panabaker va deveni mămică pentru a doua oară! Actrița a postat prima imagine cu burtica de gravidă

Paris Hilton

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie - wowbiz.ro

Citește și: Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a p

După afirmațiile vedetei au început să circule numeroase zvonuri conform cărora ar fi deja însărcinată, însă moștenitoarea imperiului Hilton a negat totul. Mai mult decât atât, sora ei o susține și spune că acestea sunt doar vești nefondate.

Paris Hilton a vrut să lămurească această problemă, așa că a spus tot adevărul în cadrul podcastului ei, acolo unde fanii din întreaga lume se strâng pentru a o asculta pe favorita lor și invitații ei.

„M-am trezit cu 3.000 de mesaje. Pe toate telefoanele, toate cinci. Toată lumea mă felicită”, a spus Paris Hilton.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Jessie Cave este însărcinată din nou! Actrița din Harry Potter va deveni mămică pentru a patra oară

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a pus mâinile în..."

Tristețe imensă în lumea fotbalului internațional. S-a stins din viață Bo Johansson, fostul selecționer al Danemarcei, care a dus naționala în sferturile Cupei Mondiale din 1998

Calendar ortodox sâmbătă, 17 octombrie 2026. Rugăciunea către Sfântul Proroc Osea pe care credincioșii o pot rosti în această zi

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro