Vedeta a vorbit deschis despre câteva pasaje mai puțin plăcute din viața ei!
Nicoleta Luciu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la noi din țară! Focoasa brunetă a știut întotdeauna să își pună în evidență caracterul, dar și formele de invidiat, astfel că a făcut furori pe micile ecrane în perioada în care încă nu se retrăsese din showbiz.
Nicoleta Luciu, despre drama din copilărie!
Cazurile în care în familie există un părinte alcoolic nu sunt deloc puține, iar Nicoleta Luciu a experimentat pe propria piele această problemă. Copilăria cu tatăl dependent de alcool i-a adus vedetei numai suferință, iar amintirile din acea perioadă nu fac decât să-i lase un gust amar și acum, după atâția ani.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„Când ştiam că trebuie să ajungă tata acasă, ascundeam tot ce credeam că ar putea folosi ca să o lovească pe mama, cum ar fi cuțitul și toporul”, a mărturisit Nicoleta Luciu.
De asemenea, vedeta a mărturisit că perioada respectivă din copilăria ei a fost marcată de violența fizică și verbală pe care mama ei o îndura de fiecare dată când tatăl ei ajungea acasă în stare critică de ebrietate.
„Seara nu puteam să folosim curentul, pentru că ne spunea că nu are bani să-l plătească. Mă trezeam la 3 dimineaţa ca să-mi fac lecţiile pentru şcoală” , a declarat vedeta.
Nicoleta Luciu: „N-am simţit niciodată dragostea de tată”
Cu toate că a copilărit cu ambii părinți, Nicoleta Luciu spune că nu a simțit niciodată că are un tată iubitor și dedicat. Frica și traumele provocate de bărbat nu au făcut decât să-i umbrească anii copilăriei cu amintiri dureroase, însă chiar și așa, vedeta a simțit de multe ori că în adâncul sufletului tatălui ei se afla un om extraordinar. Din păcate, dependența de alcool a pus stăpânire pe el, astfel că nu a putut niciodată să-i dovedească acest lucru fiicei lui.
„Îmi era foarte frică de el. N-am simţit niciodată dragostea de tată. N-a ştiut să ne ofere o îmbrăţişare sau să ne spună o vorbă bună, numai în înjurături ne ţinea. Dacă nu ar fi alcoolic, ar fi un om extraordinar” , a spus Nicoleta Luciu, în încheiere.