Danilea Gyorfi și George Tal nu au crezut la început în relația lor, însă au ajuns să trăiască o frumoasă poveste de dragoste.
Danilea Gyorfi și George Tal formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Artista și impresarul său s-au cunoscut în urmă cu mai mult timp și încă din anul 2006 trăiesc o frumoasă poveste de iubire. De atunci și până în prezent sunt de nedespărțiți și, chiar dacă nu au ajuns împreună în fața altarului, și-au întemeiat o familie alături de fiica lor, Maria.
Invitați în cadrul podcastului „OnRecord”, cei doi parteneri au făcut declarații neștiute despre începutul relației lor.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Daniela Gyorfi și George Tal, despre începutul poveștii lor de iubire
În momentul în care s-au cunoscut, atât artista, cât și partenerul său, trecuseră deja printr-o căsnicie eșuată. Astfel, dată fiind distanța dintre cei doi, dar și responsabilitățile pe care le aveau deja, atât Daniela Gyorfi, cât și George Tal nu au dat prea multe șanse relației lor. Cu toate acestea, au continuat să comunice și au trecut cu brio testul timpului.
Daniela Gyorfi: „ Eram la cântări, a venit la mine și m-a așteptat. Nu am crezut în această relație de la început și cred că nici el nu a crezut în această relație. El era în Germania, eu în România. El avea o situație a lui, eu aveam și eu la rândul meu o anumită situație. Eu eram cu mama. De când ne-am cunoscut i-am spus că am o mamă bolnavă și nu renunț niciodată la ea. Vezi că am câine, am pisică, dorm cu ea, eu sunt artistă. El avea deja magazine. Nu am crezut în această relație la început. După ce ne-am cunoscut ne-am întâlnit de câteva ori și mi-a spus că o să vină în România. El avea copii acolo, avea afaceri, am stat așa pe gânduri.”
George Tal: „ La început a fost o mare simpatie. Aveam totuși o vârstă ambii, trecusem printr-o căsnicie, ambii am fost căsătoriți. Știam așa în mare despre ce este vorba. Nu mai aveam 18 ani, când vezi pe cineva și te îndrăgostești instant. Eu aveam 37 de ani, Daniela la fel. Deci aveam o experiență în spate și în primul rând, cred eu că a fost simpatia și după aceea comunicarea. Asta ne-a legat pe noi cel mai mult. Comunicarea ne-a adus unde suntem în momentul de față .”, au declarat cei doi parteneri.