,,Nu are loc în discuția noastră.” Premierul Ciucă, despre școlile închise iarna, din cauza lipsei de căldură

Premierul Ciucă, despre școlile închise iarna, din cauza lipsei de căldură

După ce elevii au făcut școala mai mult online, în perioada pandemiei, multe cadre didcatice, directori sau chiar părinți au luat în calcul că s-ar putea reveni la sistemul învățării de la distanță în contextul crizei energetice. Ce a spus Nicolae Ciucă despre acest scenariu.

Joi, Nicolae Ciucă a participat la o videoconferință cu prefecții din toate județele pentru a discuta despre sezonul rece, având în vedere desfășurarea orelor.

Citeste si: ,,Este o variantă pe care am discutat-o și în ședința de astăzi”. Nicolae Ciucă, anunț pentru românii care au pensii sub 3.000 de lei

Premierul Ciucă, despre școlile închise iarna

Nicolae Ciucă a menționat faptul că trecerea școlilor în program online, în perioada rece, nu este o soluție și consideră că nu este acceptabil să ia o astfel de decizie.

„Partea aceasta de trecere a şcolilor în online din cauza termiei nu are loc în discuţia noastră, pentru că am discutat, aşa cum spuneam de cu mult timp înainte, despre măsurile care trebuie luate astfel încât să fie asigurate toate condiţiile.

Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie în condiţiile în care şi astăzi, când discutăm, căutăm soluţii astfel încât să asigurăm derularea procesului de învăţământ coerent, fără niciun fel de alte sincope", a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Premierul a mai spus că discută despre acele localități unde încă, din păcate, termia se asigură prin consumul de păcură și vor avea nevoie de sprijin.

„Discutăm de acele localități unde încă, din păcate, termia se asigură prin consumul de păcură. Vom găsi soluții. De altfel, şi prin decizia de ieri de la şedinţa de Guvern am alocat resursele necesare ca la nivelul autorităților locale să poată să înceapă achiziția de combustibil pentru aceste centrale", a explicat  Nicolae Ciucă.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Premierul Ciucă, despre școlile închise iarna, din cauza lipsei de căldură [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Este oficial! Acești tineri vor primi 2.500 de lei din partea statului! Ce condiții trebuie să îndeplinească

Ce a spus ministrul Educației, Ligia Deca

Ministrul Educației a transmis în școli mesajul că nu este de acord cu trecerea în online, pe timpul iernii, mai ales după doi ani de pandemie, care au creat foarte multe goluri în ceea ce a ținut de educație.

Ligia Deca a mai spus că a ridicat deja problema pregătirii pentru asigurarea condițiilor normale de funcționare a școlilor în perioada rece.

„Ministerul Educaţiei a ridicat, deja, problema pregătirii pentru asigurarea condiţiilor normale de funcţionare a şcolilor în perioada sezonului rece. Beneficiem de prevederile OUG 119 de anul acesta, care plafonează tarifele pentru energia electrică şi pentru gaze. Practic, cum am spus şi săptămâna trecută presei, preţul fiind plafonat, nu ar trebui să avem diferenţe în ceea ce priveşte facturile la utilităţi decât datorate consumului.", a precizat Ligia Deca.

Citește și: VIDEO| Cunoașterea dintre Robi și Teodora e pe cale să se termine?! „Dacă nu interveneau apropiații tăi...”. Aflați răspunsul în noul episod din „Casa iubirii” de vineri, 20 septembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon- stirilekanald.ro

Noul șef al educației a precizat faptul că au fost sesizați despre o situație similară în municipiul Giurgiu și că au discutat cu cei de la administrația publică localăm care le-au spus că ar avea nevoie de de suplimentări de fonduri.

„Am fost sesizaţi despre o astfel de situaţie în municipiul Giurgiu. Am discutat cu cei de la administrația publică locală, care ne-au spus că ar avea nevoie de suplimentări de fonduri. Din cadrul legal existent, noi nu putem face aceste suplimentări fără să mărim costul standard pentru bunuri şi servicii, ceea ce nu putem face, dar i-am îndrumat către Ministerul Dezvoltării, unde astfel de suplimentări pot fi făcute. De asemenea, noi am solicitat execuţia bugetară pentru bunuri şi servicii şi previziunile pentru perioada următoare de la Inspectoratele şcolare judeţene", a precizat noul șef de la Educație.

Premierul Ciucă, despre școlile închise iarna, din cauza lipsei de căldură [Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Statul oferă 3.000 de lei de persoană. Cine va beneficia de bani

 



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

ANAF începe controlului românilor cu proprietăți. Toți cetățenii trebuie să aibă un act obligatoriu

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

,,Este o variantă pe care am discutat-o și în ședința de astăzi”. Nicolae Ciucă, anunț pentru românii care au pensii sub 3.000 de lei

Adevăratul motiv pentru care Teo Trandafir a divorțat de fostul soț! Vedeta Kanal D a dezvăluit totul: „Nu puteam să particip la nefericirea lui”

Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere