Smiley este unul dintre cel mai apreciați și îndrăgiți artiști de la noi din țară, dar nu multe persoane știu, că în ciuda succesului pe care îl are în momentul actual, la începutul carierei a dus-o foarte greu din punct de vedere financiar și a avut zile în care nu a avut ce să mănânce.
Smiley a trecut prin perioade foarte grele în viață și ambiția lui este de admirat. În momentul actual se bucură de un succes enorm și de o familie fericită, dar până să ajungă aici a trebuit să facă față multor situații neplăcute.
Citeste si: Cine este Gina Pistol. „M-aș reîntoarce la mine, copil fiind”
Ce dezvăluiri a făcut Smiley
În cadrul unui podcast, Smiley a povestit adevărul din spate piesei ,,Oficial îmi merge bine”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro
Perioada lui grea l-a făcut să scoată un alt hit, ci anume ,,Am bani de dat, am datorii la stat”. Smiley a declarat că înainte să facă albumul ,,Oficial îmi merge bine, nu avea bani să treacă strada.
,,Noi, înainte să facem albumul ,,Oficial îmi merge bine”, nu aveam bani să trecem strada. Piesa ,,Am bani de dat, am datorii la stat”, eu am făcut-o atunci când făceam ,,Oficial îmi merge bine”, care a fost primul meu album solo, și noi aia trăiam. Pe bune, aia cu,,crenvurști cu mușta” pe care o zice Alex Velea în ,,Dincolo de cuvinte” e adevărată, dar asta era într-o zi bună.
Smiley, despre Gina Pistol în timpul sarcinii
În momentul actual, Smiley este împlinit pe plan sentimental, dar și pe plan profesional. El are o familie fericită și o fetiță pe care o iubește foarte mult, Josephine, care s-a născut în anul 2021.
Gina Pistol s-a rugat în fiecare zi câteva 40 de minute, în perioada în care a fost însărcinată, pentru a naște o fetiță sănătoasă și a reuși să ducă sarcina la bun sfârșit fără complicații.
„Gina s-a rugat în fiecare zi a sarcinii ei. Și nu pe repede înainte, rugăciune de 40 de minute. Și trebuie să și înțelegi cum să faci rugăciunea. Dar sunt lucruri foarte adevărate. Este foarte important să ai credință cu adevărat, nu doar așa… Avem atâtea exemple. Minunile pe care le vedem nu sunt întâmplătoare. Sunt oameni care au credință și fac sacrificii pentru ceea ce cred. La fel e și cu succesul, cu absolut tot ”, a mai spus Smiley, într-un podcast.
Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro
Citeste si: Cine este Gina Pistol. „M-aș reîntoarce la mine, copil fiind”