Ileana Sterp a făcut confesiuni cu privire la rolul de mamă.
Ileana Sterp, fiica cea mare a mamei Geta, are o familie fericită și doi copii frumoși, alături de soțul ei. Aceasta a recunoscut că s-a confruntat și cu momente în care i-a fost greu să gestioneze anumite situații.
“Dădeam la propriu cu pumnii în pereți, în salon, pentru că efectiv nu mai știam ce să fac.” Ileana Sterp, confesiuni despre naștere și despre copii
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În cadrul emisiunii Corneliei Ionescu, sora lui Culiță Sterp a povestit, în urmă cu două luni, despre viața de mămică și cum se descurcă de când are grijă de cei doi copii. Chiar dacă a trecut și prin momente dificile, nu a uitat să zâmbească niciodată. „De când sunt mamă, întâmpin multe situații dificile și greu de gestionat, dar încerc mereu să rămân pozitivă. Nu reușesc de fiecare dată, dar de cele mai multe ori îmi iese.
Îmi impun eu mie să fiu pozitivă, să zâmbesc, să merg mai departe cu zâmbetul pe buze. Nu au fost complicații mari când am născut a doua oară, însă eu cred că toate nașterile naturale sunt destul de complicate. Chiar și în ziua în care am născut am zâmbit toată ziua, am fost veselă. Cele 4 ore de contracții intense au fost foarte grele și simțeam că nu se mai termină.
Dădeam la propriu cu pumnii în pereți, în salon, pentru că efectiv nu mai știam ce să fac. Nu vreau să sperii nicio viitoare mămică. Nu e ceva simplu. Dumnezeu m-a ajutat să nasc și de data asta natural, un băiat mare. Știe toată lumea că Damir a avut 4,6 kg, se nasc destul de rar copii atât de mari. Deci, nu au fost complicații, a trecut totul cu bine și suntem bine, sănătoși și eu și copiii, asta e cel mai important.”
Ileana Sterp a luat modelul mamei Geta, cea care a crescut cu grijă patru copii
Mama Geta a muncit o viață întreagă pentru ca familiei să nu lipsească nimic, iar activitatea ei s-a învârtit în jurul fermei, dar și a produselor bio pe care le pregătește de ani de zile. Model este și pentru fiica ei, Ileana Sterp, care o descrie de fiecare dată pe mama ei folosindu-se de cuvinte mărețe.
Ileana Sterp a lăsat recent un mesaj emoționant pe rețelele de socializare cu privire la mama ei. ”Am primit de la mama pe grupul familiei această poză. Am admirat ghioceii și frumusețea lor, iar apoi… m-am uitat la mâinile ei, mâini muncite pe care doar așa le știu, pline de crăpături. Nu am o amintire cu mâinile ei fine sau cu unghiile făcute. Uitându-mă la poza asta, îmi dau seama că aceste mâini au fost si sunt crăpate și din cauza mea. Aceste mâini m-au legănat, m-au ținut în brațe, m-au hrănit, m-au mângâiat… m-au crescut mare. Mâinile tale sunt cele mai scumpe mâini, mama! Și aceste mâini merită toate florile din lume și tot n-ar fi de-ajuns. Mâinile tale sunt AUR pe pământ, mămica mea iubită”, a scris Ileana Sterp recent, pe contul ei de Instagram.