Ileana Sterp a făcut confesiuni cu privire la rolul de mamă.
Ileana Sterp, fiica cea mare a mamei Geta, are o familie fericită și doi copii frumoși, alături de soțul ei.
“Dădeam la propriu cu pumnii în pereți, în salon, pentru că efectiv nu mai știam ce să fac.” Ileana Sterp, confesiuni despre naștere și despre copii
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
În cadrul emisiunii Corneliei Ionescu, sora lui Culiță Sterp a povestit, în urmă cu două luni, despre viața de mămică și cum se descurcă de când are grijă de cei doi copii. Chiar dacă a trecut și prin momente dificile, nu a uitat să zâmbească niciodată. „De când sunt mamă, întâmpin multe situații dificile și greu de gestionat, dar încerc mereu să rămân pozitivă. Nu reușesc de fiecare dată, dar de cele mai multe ori îmi iese.
Ileana Sterp a luat modelul mamei Geta, cea care a crescut cu grijă patru copii
Mama Geta a muncit o viață întreagă pentru ca familiei să nu lipsească nimic, iar activitatea ei s-a învârtit în jurul fermei, dar și a produselor bio pe care le pregătește de ani de zile. Model este și pentru fiica ei, Ileana Sterp, care o descrie de fiecare dată pe mama ei folosindu-se de cuvinte mărețe. Ileana Sterp a lăsat recent un mesaj emoționant pe rețelele de socializare cu privire la mama ei. ”Am primit de la mama pe grupul familiei această poză. Am admirat ghioceii și frumusețea lor, iar apoi… m-am uitat la mâinile ei, mâini muncite pe care doar așa le știu, pline de crăpături. Nu am o amintire cu mâinile ei fine sau cu unghiile făcute. Uitându-mă la poza asta, îmi dau seama că aceste mâini au fost si sunt crăpate și din cauza mea. Aceste mâini m-au legănat, m-au ținut în brațe, m-au hrănit, m-au mângâiat… m-au crescut mare. Mâinile tale sunt cele mai scumpe mâini, mama! Și aceste mâini merită toate florile din lume și tot n-ar fi de-ajuns. Mâinile tale sunt AUR pe pământ, mămica mea iubită”, a scris Ileana Sterp recent, pe contul ei de Instagram.