Tavi Clonda și Gabriela Cristea s-au panicat foarte mult din cauza unui accident casnic în care a fost implicată fiica lor.
Viața cu doi copii nu este deloc una ușoară, iar acest lucru o simt pe pielea lor Gabriela Cristea și Tavi Clonda. Cei doi soți au parte numai de peripeții. Dacă ieri prezentatoarea TV povestea cum a fost mușcată de o viespe în timp ce își ajuta soțul la treburile din gospodărie, de data aceasta, Tavi Clonda a fost cel care le-a mărturisit urmăritorilor săi din mediul online un eveniment prin care a trecut fiica lor cea mare și care s-ar fi putut transforma într-un accident grav.
Ce s-a întâmplat în casa lui Tavi Clonda și a Gabrielei Cristea
Tavi Clonda este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii săi din mediul online evenimentele din viața de artist, dar și din cea de familie.
De data aceasta, artistul le-a povestit fanilor lui cum fiica sa cea mare, Victoria a fost implicată într-un accident casnic. Mai exact, fetița a vrut să facă o petrecere și a adus în bucătărie o sticlă cu șampanie pentru copii. În timp ce încerca să o așeze pe blatul din bucătărie, sticla a căzut și s-a spart, pe podea împrăștiindu-se o mulțime de cioburi de sticlă.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Acest eveniment a produs panică în caza Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda, cei doi părinți crezând că micuța s-a lovit. Însă, din fericire, Victoria era teafără, așa că părinții ei au început să strângă resturile de sticlă de pe podea și bineînțeles, șampania vărsată.
Tavi Clonda: „ Tu ai spart-o, Iris? Tu ai spart-o, Victoria?”
Victoria: „ Da...”
Tavi Clonda: „ Dar nu te-ai lovit, nu? Asta-i cel mai important lucru! (…) Hai iubire, că eu mătur, da? Dup-aia vin și cu aspiratorul. Te ocupi tu de zeamă. Eu mă ocup de sticle. Hai ca ne-am organizat! A vrut ea să aducă să facă petrecere pentru copii… ea care tot timpul este atentă! Da, e grea sticluța aia, am explicat.”
Gabriela: „ E grea și a vrut să o pună aici, undeva pe bar și a pus o pe margine și a căzut.”
Tavi Clonda: „ N-are nimic! Bine ca nu s-a lovit! Hai că mă apuc și eu de măturat, că uite ce de sticle avem aici. Vă dați seama că sar astea peste tot. Aveam altă treabă, dar mi-am găsit altă treabă. Treabă după treabă. Tot m-am împrietenit eu cu mătura asta, după aia și cu aspiratorul. Să băgăm cu forță de dimineață așa, ca abia m-am trezit.(...) Mai am treburi, trebuia să plec, m-am îmbrăcat frumos. Dar repet, să fim sănătoși, să fim calmi, s-avem răbdare cât se poate”, a fost dialogul pe care Tavi Clonda l-a purtat cu Gabriela Cristea și fiica lor.