Anisia Gafton s-a răsfățat cu o vizită la salonul de cosmetică.
Anisia Gafton este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi din mediul online, ținându-i la curent cu fiecare schimbare care se petrece în viața sa. Actrița și-a surprins urmăritorii atunci când a apărut pe contul său de TikTok într-un mod în care până și ea a rămas surprinsă.
Anisia Gafton, păcălită de cosmeticiană
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro
De când aparițiile sale pe micul ecran sunt din ce în ce mai frecvente, Anisia Gafton este extrem de atentă la aspectul său fizic. În urma cu putin timp, actrița s-a răsfățat la un salon de cosmetică, acolo unde a apelat la o procedură de vopsire a sprâncenelor și de eliminare a mustății. Cu toate acestea, în momentul în care a văzut cum arată sprâncenele sale, Anisia Gafton a avut parte de un adevărat șoc.
„ Îuuu! Dar, ce-s așa de groase? Nu te supăra, dar mi se pare că sunt Angry Birds! Dacă mă vede Serghei, zice că-s supărată, dar eu sunt fericită. Așa, cu aripile astea de corb? Dacă fac așa îmi iau zborul! Așa o să rămân? A, să nu-mi spui că a fost o glumă.
Anisia Gafton, despre procedura de înlăturare a mustății
Pe lângă procedura de vopsire a sprâncenelor, Anisia Gafton a apelat și la o procedură de înlăturare a mustății nouă. Este vorba de înlăturarea mustății cu ața, de care actrița este foarte mulțumită.
„ Noua metodă de înlăturare a mustății cu ață. E prima dată și ia din rădăcină. Este incredibil!”, a mai spus Anisia Gafton pe TikTok.