Mitică Dragomir a abordat sincer mai multe subiecte din viața lui și a mărturisit câți bani le dădea băieților lui și ce comportament aborda, atunci când venea vorba de aceștia.
Mitică Dragomir s-a ocupat foarte mult de educația copiilor săi, mai ales când a venit vorba despre gestionarea banilor.
Citește și: Cine este Silvia Chifiriuc. „Nu m-a deranjat că se spune că sunt vinovată de divorțul lui Petre”
Mitică Dragomir a vorbit despre câți bani îi dădea fiului său
Mitică Dragomir a dezvăluit, în cadrul unui interviu, o metodă neconvențională prin care l-a învățat pe Bogdan, fiul său, gestioneze banii. Acesta a recunoscut că banii pe care îi avea în casă îi lăsa într-un bol la vedere, iar membrii familiei puteau lua cât doreau.
„O să mă înjure lumea acuma, de exemplu, banii pe care îi aveam cash în casă îi puneam într-un bol la vedere, de la baie. Fiecare lua de acolo cât dorea. Lui Bogdan, băiatului meu i-am spus: “Tată, poți să iei pe toți sau poți să iei numai 100 de lei, sau ia cât ai nevoie. Numai că, tată, sunt bani munciți, nu furați! Așa să ai grijă de bani. Eu am avut noroc de băieți buni, de amândoi. Băieții mei au fost ușă de biserică datorită neveste-mii. Pe copil, dacă nu-l lași din mână pe copil, nu există să greșească! Fii atent aici ce spun eu. Dacă te ții de el, nu există să greșească. Ce să mai dăm după cireș? Te păcălește o dată, de două ori, a treia oară îl prinzi și să nu fii sensibil cu el când îl prinzi că a greșit! Niciodată!”, a mărturisit Mitică Dragomir.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Mitică Dragomir a vorbit și despre cât de important este să nu fii îngăduitor, atunci când copiii greșesc foarte tare. El a subliniat că părinții ar trebui să fie conștienți de schimbările de comportament ale copiilor lor, mai ales în cazul problemelor serioase, cum ar fi consumul de substanțe interzise.
Fotbalistul a împărtășit o poveste despre fiul său Bogdan, care, la vârsta de 25 de ani, a fost încredințat cu responsabilitatea de a gestiona un hotel, ca o modalitate de a-l ajuta să devină mai responsabil și independent
„Să nu fii îngăduitor cu el când am greșit grav! Nu așa că ăsta întârzie…. Dar dacă îl vezi… de exemplu, copiii care se droghează… Ce orice părinte, ești tu care nu-l simți? Dacă stă cu tine în casă, cum să nu-l simți.
Mitică Dragomir a dezvăluit cum a abordat gestionarea banilor și relația cu fiul său, Bogdan. Acesta a menționat că nu a pus întrebări despre modul în care Bogdan sau alți membri ai familiei au cheltuit banii.
Fotbalistul i-a dat fiului său, Bogdan, responsabilitatea de a gestiona un hotel și alte afaceri pentru a-l ajuta să devină mai independent. Bogdan a avut succes în această provocare, aducând un standard ridicat la hotel și dezvăluind că tatăl său nu a reușit în trecut să facă același lucru cu restaurantele.
„Dar eu nu îi ziceam lui Bogdan ceva… de ce ai cheltuit, cum ai cheltuit… N-am avut nici o problemă cu el de când s-a născut. Eu nu îmi întrebam nevasta, dacă a cheltuit sau pe ce a cheltuit, sau pe copiii mei, sau nepoții mei. Dar muream dacă mă luau la întrebări. Eu am făcut banii ăștia. Eu am muncit, ei au plecat după calapod. Nu au plecat după calapodul meu. Am plecat la coada vacii. Bă, ce să mai! Dar fii atent să nu fac și eu. Eu am făcut greșeala asta înaintea unuia pe care l a luat presa ieri și alaltăieri în primire, că își pune pe copertă viața lui. Să nu fii sensibil cu copilul, nici că ajunge la poliție. Bogdan se scula la 10 jumate 11, pleca la o cafea și i am spus: “Câți ani ai Bogdane? 25 de ani și te scoli la ora 11? Ia hotelul, vapoarele si societățile! Și mai scoală-te dacă mai poți. Mi se rupe dacă pierzi tot. Eu rămân în societate cu 1%, maică ta tot cu 1%, dacă îmi spune legea, dacă nu 5%. Dă faliment, acum ca sunt ale tale. Venea la 6 la hotel dimineața în fiecare zi și acum, ca să vadă micul dejun. Da, să stea de vorbă cu unul în franceză, cu unul în engleză, spaniolă, cu unul în italiană. S-a ridicat standardul extraordinar la hotel. Eu nu puteam să-l ridic. Eu ți-o spun. Eu am avut cele mai bune locații, dar la restaurante. Cu niciunul nu am reușit!”, a spus el.
Mitică Dragomir a vorbit despre pensia lui
Celebrul fotbalist a vorbit despre starea sa financiară actuală, subliniind că pensia sa este acum suficientă pentru el și nu mai resimte nevoia de un salariu mare.
„Eu am pensia mea acuma bună, ce să mai vreau salariu mare, ca să ce. E treaba mea cât am pensia, atât îmi trebuie să mă mai laud și cu pensia, să mă înjure și pensionarii acum. Gândește- te că eu am avut salariu 15 mii de dolari în mână, și plăteam la pensie 6 mii de dolari, pe lună”, a mai mărturisit celebrul fotbalist pentru Fanatik.