Culiță Sterp a avut parte de foarte multe necazuri în ultima vreme. După neplăcutul accident din Cluj, artistul a fost victima unui fakenews. Cum s-a ajuns în situaţia unei simple confuzii de nume, în care celebrul cântăreţ a fost implicat fără voia sa?
O veste tristă a circulat în mediul online, în urmă cu câteva zile. Celebrul interpret de muzică de petrecere era acuzat că ar fi fost implicat într-un accident rutier periculos, în anul 2016. În urma speculațiilor, reieșea că artistul ar fi adormit la volan şi a provocat un accident din care o victimă şi-a pierdut viaţa.
Conform publicației clujust.ro a, Culiță Sterp nu a fost cel care a provocat accidentul din Caransebeş, în anul 2016.
Culiță Sterp nu are nicio legătură cu accidentul din anul 2016
Totodată, aceeași sursă a precizat că a luat legătura cu avocatul lui Nicolae Sterp, autorul real al faptei.
Ion Vulpoiu, apărătorul inculpatului a precizat că artistul Culiță Sterp nu are nicio legătură cu accidentul din anul 2016. Coincidența de nume fiind singura legătură dintre cei doi.
Nicolae Sterp deţine un magazin de carne şi lactate în oraşul Reşita. Acesta s-a născut în Sibiu şi nu în Hunedoara şi de asemenea, are vârsta de 35 ani. Încă un indiciu care arată nevinovăția celebrului artist, a fost faptul că, acesta are vârsta de 30 de ani.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În urma situației create, avocaţii lui Culiță Sterp au decis să facă dreptate şi au pregătit notificări şi acţiuni în justiţie pentru zvonistica propagată în spaţiul virtual. Artistul doreşte să facă dreptate şi să îşi apare imaginea pentru confuzia în care a fost implicat.
Cum s-a ajuns de fapt la această confuzie nefericită
Potrivit spynews.ro, in anul 2016, Culiță Sterp era acuzat ca a omorât o persoană, după ce a produs un accident auto.
Citește și: Culiță Sterp și-a luat bagajul și a plecat de acasă. Imaginile apărute care au uimit fanii