O tânără de doar 21 de ani a rămas infertilă și nici nu simte nevoia de a întreține relații sexuale cu iubitul său din cauza unui chist ovarian.
Molly-Jane Williams a realizat că trece prin menopauză în momentul în care a început să aibă bufeuri în timp ce se afla la serviciu, la doi ani după ce a descoperit că are un chist pe unul dintre ovare.
Fata, din Dorchester, Dorset, a vorbit despre problema ei și despre felul în care aceasta i-a afectat relația cu iubitul ei, James (25 ani).
„Am aveam niciun chef de sex. Mă simțeam ca o bătrână de 81 de ani, nu aveam niciodată dispoziția necesară. A fost dificil, dar James a fost atât de înțelegător, realizează că nu este vina mea”, a declarat Molly-Jane, citată de The Sun.
„De trei săptămâni iau un tratament pentru înlocuirea hormonilor și deja văd o îmbunătățire. Este ca și cum totul a revenit la normal în viața noastră sexuală.
„Emoțiile mele o luaseră razna, mai ales când am aflat că nu voi putea să rămân însărcinată”, a subliniat ea.
Molly-Jane s-a îmbolnăvit în anul 2016, pe când avea doar 19 ani.
Menstruația ei era atât de severă încât era nevoită să schimbe câteva absorbante pe oră și avea dureri atât de mari încât de abia putea să meragă.
„Nu a fost niciodată atât de rău și dintr-o dată era îngrozitor. Medicamentele nu funcționeau deoarece le vărsam. În unele zile nu mă puteam ridica din cap. A fost atât de rău încât m-am dus la spital, dar medicii nu își dădeau seama care este problema”, a povestit fata.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
După câteva luni, când durerea a continuat, Molly-Jane a mers la spital pentur a-și face mai multe analize.
Doctorii au descoperit un chist de 10 centimetri pe ovarul ei stâng, dar au decis să îl monitorizeze.
Chistul a explodat în mai 2017, iar tânăra a fost operată de urgență pentru a-i fi eliminat chistul. Dar odată cu acesta i-a fost scos și ovarul.
„Durerea a început într-o dimineață, pe când mă aflam acasă și s-a înrăutățit pe parcursul zilei. Îmi erau rău la fiecare 5 minute, astfel că mama a chemat o ambulanță. Chistul se înfășurase în jurul ovarului meu, iar acesta nu mai primea sânge. Medicii au încercat să îl înlăture, dar au fost nevoiți să îmi scoată și ovarul. Eram fericită că a fost unul singur și nu mi-ar fi afectat fertilitatea”, a explicat Williams.
Dar problemele ei nu s-au terminat aici. În ianuarie 2019, problemele ei au revenit. Atunci, medicii au descoperit un alt chit de 8 cm pe ovarul drept.
Și acest chist s-a rupt și, deși doctorii au reușit să salveze ovarul, trauma prin care a trecut sistemul ei reproductiv a condus la menopauză.
La două luni de la operație, Molly-Jane a început să aibă simptome ciudate.
„Nu puteam să dorm și mă trezeam plină de transpirație. În timp ce mă aflam la serviciu colegii mei m-au văzut cum m-am înroșit la față și am început să transpir”, și-a amintit fata.
În luna mai, medicii au diagnosticat-o cu menopauză și i s-a prescris un tratament de înlocuire a hormonilor pentur a o ajuta să treacă peste aceste simptome.
„Am fost șocată să aflu că sunt la menopauză. Este ceva prin care trec fewmeile în vârstă. Eu am doar 21 de ani. A fost dur să aflu că nu voi putea avea propriii mei copii, dar sunt recunoascătoare că încă sunt capabilă să port un copil în pântece. Încă am uter, așa că voi putea folosi un donator”, a spus Molly-Jane.
Simptomele chistului ovarian
Chisturile ovariene sunt foarte frecvente și pot fi întâlnite la femei de toate vârstele. Chistul ovarian este o colecție de lichid situată la nivelul ovarului și poate varia în dimensiune.
Cele mai multe chisturi ovariene sunt asimptomatice și sunt descoperite accidental la un control ginecologic sau la o ecografie pelviană. Totuși, pot exista anumite simptome precum:
Dureri pelviene
Disconfort abdominal
Dureri în timpul contactului sexual