O tânără de 24 de ani nu a știut că este gravidă și a avut un şoc atunci când a simţit nişte dureri puternice şi s-a uitat la zona ei intimă pentru a vedea dacă e ceva in neregulă.
Charlotte Dubard, în vârstă de 24 de ani, nici nu bănuia că aşteaptă un copil, chiar dacă a avut poftă de zahăr și s-a îngrășat 5 kilograme. Tânăra a simţit în luna ianuarie o durere puternică abdominală în timp ce se afla acasă, aşa că s-a uitat la zona ei intimă cu camera de la telefonul mobil.
Ce a făcut tânăra cand si-a dat seama că are contractii
Charlotte a făcut un filmuleț și a rămas mască atunci când a văzut părul bebelușului ei. Charlotte a fost nevoită să nască singură, în casă, fără niciun fel de calmante. Bebelușul pe care l-a numit Elias s-a născut perfect sănătos, cântărind 3 kilograme, pe data de 29 ianuarie, potrivit The Mirror.
Tânăra i-a tăiat cordonul ombilical copilului cu un foarfece, iar apoi şi-a sunat iubitul, Miguel Angel (28 ani), spunându-i să vină repede acasă.
„Niciunul dintre noi nu putea crede că era al nostru. A fost cel mai misterios lucru, evident am luat în greutate dar nu suficient de mult pentru a mă gândi că aș putea fi însărcinată”, a povestit fata.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Pe de altă parte, am poftit la dulciuri și am avut o problemă cu piciorul și am fost nevoită să stau o săptămână acasă. Medicul a spus că a fost probabil din cauza presiunii pusă de bebeluș. Într-o zi am început să am crampe dar erau destul de ușoare, mai ușoare decât durerile menstruale. Apoi, a doua zi au continuat și veneau și treceau în valuri, iar acum realizez că erau contracții”, a mai spus Charlotte.
Citește și: De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat- stirilekanald.ro
Micul Elias a fost transportat imediat la spital în urma nașterii surpriză și plasat la terapie intensivă pentru analize.
Charlotte lucrează ca ospătăriță, iar acum mărturiseşte că se simte extrem de norocoasă pentru că are un băiețel sănătos, chiar dacă ea a fumat, consumat alcool și a lucrat câte 14 ore pe zi pe timpul sarcinii.
„Îl numesc bebelușul meu miracol deoarece este atât de sănătos după ce eu l-am supus la atâtea. De asemenea, multe lucruri s-ar fi putut întâmpla greșit în timpul nașterii, dar totul a mers incredibil de bine. Moașele chiar m-au întrebat cum de am știut de unde să tai cordonul ombilical deoarece aș fi putut să îl tai greșit, iar acest lucru ar fi fost periculos. Nu am știut exact ce să fac, cred că instinctul a preluat comanda”, a afirmat tânăra mămică.Sursa: Unica.ro