Oana Ioniță a povestit despre experiența pe care a avut-o în Ibiza, alături de dansatoarele cu care a fost plecată.
Oana Ioniță, fosta asistentă TV și profesoară de dans în prezent, a povestit, în cadrul podcastului realizat de Ilinca Vandici, cum a fost experiența din Ibiza în cu care a mers să danseze, alături de un grup de românce, dar și ce nume mari de la Hollywood a reușit să întâlnească.
Cum arătau zilele de evenimente pentru Oana Ioniță
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Oana Ioniță a mai povestiți inclusiv cum ea era cea care făcea și munca de șofer, astfel că ajungea de fiecare dată la programul stabilit și era cunoscută pentru profesionalismul de care dădea dovadă. Nu avea nicio zi liberă, deoarece își dorea să facă bani și să se și distreze, totodată, iar când ajungea în țară, de a doua zi începea munca la emisiunea unde era asistentă. „De fiecare dată mi-am făcut treaba foarte bine, coregrafie, mă ocupam și de partea de șoferie, conduceam tot grupul de români cu care mergeam în fiecare an. Plecam seara la program, dimineață ne întorceam. De aceea am fost și respectată. Oamenii de acolo mă știau Daniela, mă știau drept profesionistă. Nu întârziem la program, nu lipseam, nu avem zile libere pentru că voiam să fac bani, îmi doream foarte mult să vin acasă la sfârșitul sejurului și să încep aici la emisiune. Pe lângă faptul că era distractiv, făceam și bani, îmi plăcea ceea ce făceam, dansam cum voiam eu și aplicam toate stilurile de dans pe melodiile marilor DJ de la momentul respectiv. Și erau foarte apreciată în rândul tuturor. Nu beam, nu fumam.”, a mai spus Oana Ioniță.