"Deși i-a afectat cariera politică la partid, nu m-a ascuns într-o garsonieră"
Invitată duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată la Kanal D, Oana Lis a oferit telespectatorilor răspunsuri la multe dintre întrebările referitoare la multe decizii de viață care, uneori, au intrigat opinia publică.
Oana Lis a atras atenția opiniei publice prin mariajul cu fostul edil al Bucureștiului, Viorel Lis, cu care are o relație de iubire ce durează de peste 26 de ani.
"Invidia am perceput-o mai mult la începutul relației cu Viorel, pentru că atunci nu pot să spun că avea bani, dar avea putere. Puterea e un lucru care te poate îmbată la fel de mult ca și banii (…); oamenii roiesc în jurul tău atunci când ai puterea unei funcții. Ești primit peste tot, ți se deschid ușile, oricine vrea să vorbească cu tine. Era altfel viața noastră atunci.
Atunci, da, am simțit invidia; erau persoane care încercau să ne bage strâmbe, persoane care îl invitau pe Viorel la ziua lor și spuneau <Te rog frumos să nu vii cu Oana, pentru că se comportă într-un anumit fel, pentru că oricum nu este soția ta>. La o masă la Cotroceni am fost invitați și Viorel a spus că nu merge fără mine și ne-au pus la mese diferite, pentru că nu eram soția lui.
Au fost foarte, foarte, foarte multe mesaje pe care le primeam de la persoane, vorbe; încercau să ne despartă. Dar am apreciat lucrul ăsta la Viorel, că deși i-a afectat cariera politică la partid, nu m-a ascuns într-o garsonieră. Sunt mulți politicieni, pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului, care au câte o amantă, două, pe care le ascund într-o garsonieră, de care nu știe nimeni. El și-a asumat relația cu mine, diferența de vârstă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În „periplul” inedit prin viața sa, de la „40 de întrebari cu Denise Rifai”, Oana Lis a povestit cât de grea i-a fost copilăria. A rămas orfană de mamă și a fost victima unor abuzuri emoționale, fizice și sexuale (Oana Lis spune că ar fi fost abuzată chiar de propriul tată).
"Consider că au avut (n.r. părinții săi) o relație foarte toxică cum se zice acum. El (n.r. tatăl) clar a avut apucături de psihopat și ea (n.r. mama) a acceptat acest comportament de-a lungul anilor, în loc să se despartă. Au avut certuri tot timpul. Mama mea mi-a povestit că a bătut-o inclusiv când era gravidă cu mine. Toate lucrurile astea m-au afectat și pe mine, mi-au afectat felul în care privesc viața, în care privesc relațiile, în care privesc bărbații, în care privesc oamenii. Este un subiect sensibil, pentru că sunt sigură că aș fi fost altă persoană dacă nu aș fi trăit lucrurile astea de mică. (…)”
Oana Lis spune că a trecut cu mare dificultate peste abuzuri.
Citește și: Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap- stirilekanald.ro
"Pur și simplu am fugit. Acel mariaj trebuia să se întâmple în zona din care e tatăl meu, în Moldova, dar în momentele alea eu eram minoră.... Eu i-am dat de înțeles că o să fac cum spune el, dar m-am urcat în trec și am plecat de acolo. Nu o să uit niciodată că eram nemâncată de câteva zile, am leșinat în tren, mi-a dat cineva un sandviș, nu am avut bilet și am venit la Bucureșți. Pur și simplu am fugit de acolo ca orice copil care simte că nu este în siguranță într-un loc", a povestit Oana Lis.
Oana Lis spune că Viorel Lis a fost cel lângă care s-a simțit în siguranță, a fost omul pe care s-a putut baza; de când soțul său este imobilizat la pat, trăiește cu toată fiinţa prezentul.