Oana Lis, în alertă! Viorel a căzut, a dat cu capul de perete şi şi-a pierdut cunoştinţa

Oana Lis, în alertă! Viorel a căzut, a dat cu capul de perete şi şi-a pierdut cunoştinţa

Oana Lis a trecut prin momente grele zilele acestea, după ce soţul ei a căzut şi s-a lovit de perete.

 

Oana Lis s-a îngrijorat foarte tare, după ce fostul edil al Capitalei, Viorel Lis, a căzut, a dat cu capul de perete şi şi-a pierdut cunoştinţa. Oana Lis a povestit întreaga scenă la o emisiune de televiziune.

"M-am ocupat mai mult de mine, de familie, de casa mea, de sufletul meu. Ce să zic, depinde de zile. La noi fiecare zi este total altfel. M-a ajutat foarte mult psihologia ca să trec peste lucrurile astea. Viorel nu se simte bine. De exemplu acum două, trei zile m-a speriat foarte tare. Mi-a zis că şi-a pierdut cunoştinţa, s-a lovit cu capul de perete. Sunt tot felul de lucruri. Eu nu sunt genul care îmi place să mă plâng. Mi s-a întâmplat pe stradă să mă buşească plânsul dintr-odată. Aseară am fost la o masă şi nu a putut să vină cu mine.

Asta e. Îl mai scot, mai ieşim şi noi la o păcănea, ce-i face lui plăcere. Eu nu am fost plecată din ţară de opt ani de zile, asta nu înseamnă că am o viaţă perfectă.(...) Nu îmi impune să nu mă duc, să stau în casă. Nu îmi mai place mie în cluburi. Am libertate. Am prieteni care mă invită la Miami, Paris, dar nu mă duc. Vreau să stau aici cu Viorel. (...) M-am gândit şi la sinucidere de câteva ori.(...) Nici pentru mine nu m-am rugat a Dumnezeu atât de mult. Eu cred. Dacă nu crezi nu se întâmplă", a spus Oana Lis.

A.V.



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Cum făceau sex Prinţul Charles şi Diana? Ce dezvăluiri a făcut Prinţesa în urmă cu 37 de ani: “L-aş fi aruncat pe bărbatul meu direct în... “

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină