Vedeta a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din viața sa.
Oana Lis a fost invitată în cadrul podcastului „Povești de Film, cu Mara Bănică”, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din viața sa.
Oana Lis, despre greutățile pe care le-a îndurat de-a lungul timpului
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Vedeta a povestit cum, la vârsta de 18 ani, a vrut să se angajeze. Deși era majoră, tatăl său a început să o manipuleze, astfel încât să nu ia această decizie.
„ Tatăl meu, când a auzit că vreau să mă angajez și și-a dat seama că mă pierde din manipulare, nu voia să îmi dea voie să mă angajez. El mai trimitea bani la mătușa mea, eu stăteam la mătușa mea și ea nu știa nimic din ce se întâmplase între noi și atunci o domina și pe ea. Când te face cineva cu capul, te poate manipula indiferent ce vârstă ai. Atunci mi-a venit o idee și i-am spus că dacă mă angajez, o să le dau toți banii lor, dar eu voiam doar să mă angajez. Voiam să scap de sub puterea lui, pentru că el în continuare lucra în străinătate și trimitea bani, cadouri, voia să mă manipuleze pe partea asta. Un psihopat știe cum să manipuleze o femeie. Și mătușa mea se purta urât cu mine. Eram dominată de ei. Atunci am zis că trebuie să fac schimbarea asta, trebuie să fac ceva și să scap de ei cumva. La un moment dat, eram atât de mulți în casă încât nu mai aveam unde să dorm. Erau două camere și era mătușa mea, unchiul meu, fratele meu mic. La un moment dat a venit și tatăl nașului meu, care era în vârstă. Eu dormeam pe un fotoliu pat, pe care trebuia să îl pun seara. Era și ăla rupt și puneam niște cărți dedesubt. Toate astea ca să stau în București, să pot să îmi termin liceul. Dacă aș fi avut niște părinți care să mă susțină, la cât de mult mi-a plăcut școala și să citesc, să învăț. Eu nu am avut meditații și chiar și traumatizată, am luat bacul, am mers mai departe. ”, a povestit soția lui Viorel Lis.