Oana Roman, confesiuni în lacrimi pe rețelele de socializare. Ce le transmite celor care o judecă în privința fiicei sale. „Nu vă doresc să știți cum e vreodată.”
Diana Puiu06 septembrie 2024Actualizat: 06 septembrie 2024, 13:13
Oana Roman a făcut confesiuni cu privire la momentele pe care le trăiește în ultima perioadă.
Oana Roman este mereu activă pe rețelele de socializare și nu ezită să se afișeze atât cu bune, cât și cu rele. Astfel, dacă are perioade mai triste în viața ei, se arată urmăritorilor săi exact așa cum este și le transmite acestora anumite mesaje, chiar dacă este judecată cu privire la unele aspecte.
Deși ea a făcut declarații de nenumărate ori în interviurile în care a fost invitată și a spus că își poate permite absolut tot ce are nevoie fiica ei, după separarea de tatăl său, există anumite situații care nu pot fi rezolvate doar cu partea financiară. Vedeta este tristă pentru că este foarte greu să o facă pe fiica ei să înțeleagă anumite lucruri. „Adevărat, sunt foarte multe lucruri triste, iar eu chiar am avut un moment de mare tristețe.
Dar încerc să trec peste și să-mi adun puterile, să găsesc soluții pentru că nu este întotdeauna ușor. Și cu Isa sunt multe probleme pe care încerc să le rezolv și nu prea îmi iese deocamdată, pentru că este o muncă ce necesită timp și multă răbdare. E foarte greu pentru că în anumite privințe nu reușesc să o fac să înțeleagă anumite lucruri, dar sunt convinsă că Dumnezeu o să-mi dea putere și o să reușesc să o fac să înțeleagă.”,
a spus Oana Roman pe InstaStory.
Oana Roman, mesaj pentru cei care o judecă pe vedetă
Oana Roman a mai adăugat că există multe persoane care o judecă și a vrut să le transmită un mesaj celor care fac asta. Mărturisește că nu știe nimeni cât de greu este tot acest proces cu ea și ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei lupte. A mai spus că nu dorește nimănui să simtă cum este tot ce se întâmplă în viața ei. „Sunt mulți oameni care mă judecă în ceea ce o privește pe Isa, la faptul că sunt anumite probleme. Nu știe nimeni, nimeni nu știe cât de greu și ce luptă e. Nu mai judecați că nu știți cum e și nu vă doresc să știți cum e vreodată.”, a mai spus vedeta.