Multe persoane, din nefericire, s-au confruntat cu bullying în perioada studiilor, iar una dintre acestea este și Oana Roman.
Oana Roman este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune, din showbiz-ul românesc. Aceasta obișnuiește să fie mai mereu activă în mediul online, dar și în cadrul emisiunilor televizate, în special atunci când își dorește să transmită un anumit mesaj, și nu numai.
Oana Roman s-a confruntat cu bullying la școală
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Astfel, aceasta a ajuns să vorbească și despre perioada în care se afla la școală și se confrunta cu bullying-ul, dat fiind faptul că cei din clasa ei, o considerau diferită și preferau să o trateze în acest mod răutăcios. Cu toate acestea, Oana Roman nu făcea nimic altceva decât să implementeze ce era învățată în familie, astfel încât să nu ajungă să fie tratată așa cum nu trebuie, atât de colegi, cât și de profesori.
„ O să râzi! M-am confruntat cu bullying de când eram mică, când nu eram... tata era un simplu profesor universitar, dar eu m-am confruntat cu bullying toată viața mea, de ce? Pentru că eu întotdeauna am fost altfel. Noi am crescut într-o familie în care valorile și tipul de educație pe care l-am primit era... absolut 180° față de cum erau crescuți și învățați ceilalți copii. Noi am avut o educație occidentală și extrem de modernă, în care... chiar dacă trăiam într-un sistem dictatorial, acasă ni se explica cât de importantă este libertatea, cât de important este să nu te supui ca un sclav unor lucruri, cât de important este să-ți păstrezi demnitatea și onoarea, să nu fii ipocrit, să nu fii mincinos, să nu fii slugarnic, lucruri care, în România, și atunci, din păcate și acum, funcționează extraordinar. Și atunci eu fiind altfel, am avut și acest temperament foarte pregnant și puternic, fiind berbec și fiind foarte vocală, nu mă plăceau copiii, pentru că eram altfel, pentru că eu refuzam să port pompoane, de exemplu, și am refuzat, efectiv am refuzat! Dacă te uiți, am acasă poză cu clasa când ne-a făcut pionieri, sunt singura care nu are pompoane, am zis: „Ori mă dați afară, ori nu mă interesează eu nu port alea în cap!”.(...) Mi-au făcut, m-au prigonit îngrozitor. Pe de o parte colegii, pentru că li se părea că sunt figurantă și arogantă, pentru că eu nu gândeam și nu mă comportam ca ei, dar mie mi se părea o normalitate să fiu cum sunt eu, pentru că așa văzusem acasă, iar profesorii nu mai spun... pentru că eu refuzam pompoanele, n-am vrut să fiu șef de grupă, de departament, de cum era pe vremea aia de unitate... nimic ce ținea de chestia asta legată de sistem, mie nu-mi plăcea și refuzam lucrurile astea și atunci evident că am început să deranjez foarte tare. ”, a declarat Oana Roman, în cadrul interviului.