Oana Roman și Marius Elisei rămân divorțați, dar fericiți: „Nu mai facem nimic”

Oana Roman și Marius Elisei nu își vor reface jurămintele!

Oana Roman și Marius Elisei nu își vor reface jurămintele, asta pentru că au multe alte lucruri mai importante de făcut. Ce a dezvăluit fiica lui Petre Roman

Deși în acte sunt divorțați, cei doi trăiesc momente unice unul lângă celălalt și datorită acestui lucru nici nu se mai gândesc să își reînnoiască jurămintele. Se pare că Oana Roman și Marius Elisei sunt pe zi ce trece mai fericiți, iar acest lucru îi determină să își reconsidere prioritățile. Iată ce planuri de viitor au cei doi:

După cum anunțaseră chiar ei, în toamna aceastui an aveau de gând să își declare din nou iubirea în fața lui Dumnezeu, chiar în ziua în care Marius Elisei împlinea vârsta de 36 de ani. Așadar, ar fi fost organizată o petrecere dublă, dar au decis să anuleze totul pentru simplul fapt că nu le consideră necesare, mai ales acum când și-au dovedit că se iubesc enorm.

Citeste si: Roxana Nemeș și Călin Hagima s-au căsătorit! Mesajul neașteptat din partea Mellinei de la Survivor: „Soțul tău mi-a umplut...”

„Nu mai facem nimic, nu mai facem luna asta și nici anul ăsta, pentru că ne-am apucat să muncim la curte și n-am terminat, pare așa o poveste fără sfârșit și nu știm când o să fim gata, dacă ne-o ajuta Dumnezeu să fie gata tereasa de jur împrejur, poate o să facem un grătar cu câțiva foarte, foarte puțini prieteni la noi acasă și doar atât, deocamdată”, a declarat Oana Roman în cadrul unei emisiuni televizate.

În funcție de cum merg lucrurile, marele eveniment ar putea avea loc în luna iunie a anului viitor, când se vor împlini 8 ani de mariaj, dar și 8 ani de la botezul fiicei lor. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Oana Roman și Marius Elisei nu își vor reface jurămintele! [Sursa foto: Instagram]

Se pare că Oana are acum alte priorități și spune că în perioada următoare vrea să își ocupe timpul cu amenajarea casei, dar și cu activitățile ce țin de aspectul ei fizic, singurul complex pe care îl are. Oana a mărturisit că vrea să facă schimbări la nivelul corpului, dar și la comportament, asta pentru că întâmpină dificultăți atunci când se află în situații mai complicate.

Citeste si: Alexandra de la Puterea dragostei nu mai poartă inelul de logodnă de la Codruț! Ce dezvăluiri a făcut blondina despre despărțire

„Aș face două lucruri: 1. Operația de abdominoplastie ca să scap de singurul complex pe care îl am. 2. Aș fi mai puțin directă, mai maleabilă, mai tolerantă cu anumite lucruri pe care nu le pot accepta încă”,  scria fiica lui Petre Roman la un moment dat pe Instagram.

Oana Roman, despre dieta care a ajutat-o să slăbească

Vedeta a dezvăluit cum a reușit să scape de kilogramele în plus. Postul intermitent sau „intermittent fasting”, așa cum este cunoscut pe plan mondial, este modalitatea prin care vedeta a obținut rezultate spectaculoase. Acest regim presupune o pauză de la alimente timp de 16 ore, mesele fiind încadrate pe parcursul celor 8 ore rămase din zi.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: Daniela Crudu, dezvăluire surpriză despre sora sa! Bruneta a dat-o de gol pe Ana imediat după marele eveniment

Cum a slăbit Oana Roman? Detalii despre dieta minune pe care a ținut-o vedeta

„Dacă ții postul intermitent, trebuie să calculezi numărul de ore. Nu există o oră bătută în cuie, ideea este să existe un interval de 16 ore între ultima masă din zi și prima masă de a doua zi. În principal, în majoritatea zilelor, eu mănânc seara cel târziu la ora 9 și a doua zi în jur de ora 1, dar nu e bătut în cuie”, a dezvăluit Oana Roman într-un interviu acordat pentru Kfetele.ro

 



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Bianca Comănici are un nou iubit! Ce spune bruneta despre cel care a făcut-o să zâmbească din nou: „Îl ador!”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină