Oana Roman vorbește despre anii adolescenței de după perioada Revoluției. Cum a simțit fiica lui Petre Roman toate acele schimbări? „A fost cumplit de greu și au lăsat urme.”
Diana Puiu11 ianuarie 2025Actualizat: 11 ianuarie 2025, 17:16
Oana Roman a vorbit despre o parte din adolescența ei.
Oana Roman este întotdeauna sinceră cu numeroase aspecte din viața ei, iar când vine vorba de familie, aceasta a fost extrem de importantă pentru ea. Are doar cuvinte de laudă, atât despre tatăl ei, cât și despre mama sa care s-a stins din viață anul trecut, iar când își aduce aminte de momentele din familie, îi vin în cap atât cele fericite, cât și cele mai puțin fericite.
Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Oana Roman a făcut dezvăluiri despre cum a fost o parte din adolescența ei, după anii Revoluției, dar și cum au schimbat-o toate acele lucruri întâmplate la vremea respectivă.
Vedeta a fost desprinsă din mediul ei și a fost nevoită să trăiască o viață despre care nu știa nimic la acea vreme. „Au fost niște ani foarte grei pentru mine. Cred că ar trebui să fac o discuție într-o zi despre ce a însemnat real pentru mine atât Revoluția, adică zilele Revoluției, cât și chiar anii de după pentru că a fost foarte greu. Dacă ar trebui să îi trăiesc din nou, nu mi-aș dori să îi trăiesc, sincer.
A fost cumplit de greu și au lăsat urme. Eu eram un copil foarte liniștit, fericit, la școala mea, cu colegii mei și deodată dezrădăcinată din tot mediul meu, din clasa mea, din zona mea, din viața mea, într-o viață care nu îmi plăcea și nu mă interesa absolut deloc. Am fost obligată să mă adaptez fără să primesc un manual de instrucțiuni și singură pentru că ei nu aveau timp să-mi explice. A trebuit să învăț din mers, nu avea timp. Ulterior am mai vorbit și am întrebat: „a meritat?” Despre asta e vorba. Și-a sacrificat liniștea, familia, aproape viața la propriu, și am zis: „tată, a meritat” Și el a zis: „cumva a fost o misiune pe care am primit-o și a trebuit să o duc până la capăt.” Asta a fost.”, a povestit Oana Roman.