Obiceiuri de Paste: Vopsirea si incondeierea oualor, innoirea hainelor, cadourile Iepurasului

Obiceiuri de Paste: Vopsirea si incondeierea oualor, innoirea hainelor, cadourile Iepurasului
Obiceiuri de Paste: Vopsirea si incondeierea oualor, innoirea hainelor, cadourile Iepurasului

Vopsirea sau incondeierea oualor, innoirea hainelor si oferirea de cadouri aduse de Iepuras sunt cele mai cunoscute obiceiuri de Paste, alaturi de datini din unele regiuni, cum ar fi stropitul fetelor pentru a ramane frumoase tot anul si impodobirea portilor caselor in care sunt fete nemaritate.

 

Pentru romani, pregatirea Pastelui inseamna mai intai curatenia si bucatele care se fac in casa. De "curatenia de Paste" orice gospodina trebuie sa se achite in timp util si sa aiba casa luna pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sarbatoare.
Preparatele de Paste care in general nu lipsesc de pe masa sunt ouale rosii, drobul de miel, pasca si cozonacul.
Ouale se vopsesc in Joia Mare, considerandu-se un pacat mare orice lucru facut in casa vineri, cand la biserica are loc Prohodul, scrie MEDIAFAX.
La tara, romanii aleg oua proaspete de gaina si rata prin scufundarea lor in apa (ouale proaspete cad la fund, cele vechi se ridica la suprafata) si pregatesc uneltele de ornamentat. Cele mai vechi "condeie" au fost lumanarea- cu al carui capat incins la foc se desenau pe ou anumite semne- si pana de gasca.
Oamenii topesc ceara de albine in care se adauga putin carbune pisat, incondeiaza ouale cu motivele dorite si le pun apoi in vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai putin legate de incondeierea cu ceara: oua pictate, decorate in relief, incondeiate cu frunze de plante, impodobite cu margele.
In comunitatile traditionale, ciocnitul oualor se face dupa reguli care difera de la o zona la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitura (de obicei, barbatul mai in varsta), ce parti ale oualor sa fie
lovite, ciocnitul sa fie "pe luate", "pe schimbate", "pe vazute" sau "pe nevazute". Ciocnesc mai intai sotii intre ei, apoi copiii cu parintii, dupa care parintii cu celelalte rude, cu prietenii si vecinii invitati la masa.
Si in Bulgaria, ca si in Romania, se obisnuieste ca ciocnitul oualor sa se transforme intr-o competitie intre meseni, cel mai rezistent ou fiind numit "borak" ("luptator", in bulgara- n.r.).
In unele zone, cojile oualor sunt aruncate pe pamant pentru fertilizarea holdelor, viilor si livezilor, se pastreaza pentru vraji sau descantece sau se pun in hrana animalelor.
Dupa slujba de Inviere de la miezul noptii, are loc prima masa de Paste in familie.
In prima zi de Paste, exista obiceiul ca toata familia sa se spele intr-un lighean in care au fost puse oua rosii si bani de argint sau de aur, crezandu-se ca toti vor fi astfel sanatosi si prosperi.
In zona Transilvaniei exista o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor si femeilor de catre baieti si barbati, in a doua zi a Pastelui. Scopul este ca acestea sa ramana frumoase tot timpul anului. Grupuri de sateni colinda prin sat pana seara tarziu, pentru ca nicio fata sa nu ramana nestropita. La origine, pentru stropit se foloseau galeti cu apa de izvor, simbolul purificarii inca din precrestinism, acestea fiind inlocuite in prezent cu sticlute de parfum.
In unele sate exista si obiceiul impodobirii fantanilor cu oua colorate de Paste.
In Ardeal, tinerii obisnuiesc sa impodobeasca, de sambata noaptea, cu crengi de brad portile caselor unde locuiesc fete nemaritate. Fetele care au pandit toata noaptea la ferestre stiu pe cine sa rasplateasca, astfel ca flacaii primesc in ziua de Paste bucate sau bani.
In Cehia si Slovacia, stropitul femeilor poate fi inlocuit cu aplicarea unor lovituri usoare, cu un bici special, impletit din opt, 12 sau chiar 24 de ramuri de salcie si decorat cu panglici
colorate. Se crede, si in acest caz, ca femeile "curtate" astfel vor ramane frumoase si sanatoase, iar cele care au fost neglijate se pot simti jignite.
Obiceiurile de Paste nu difera mult de la o zona a lumii la alta, ci tin in special de specificul gastronomic. Peste tot se prepara mancaruri traditionale, cum ar fi pasca la rusi si romani, Osterstollen in Germania, Baba Wielancona la polonezi. Cel mai des, aceste mancaruri sunt binecuvantate la biserica, alaturi de oua si carne.
In crestinismul timpuriu, cei care se botezau in timpul slujbei de Paste erau imbracati in alb. Ei purtau aceste vesminte intreaga saptamana, ca pe un simbol al noii lor vieti. Cei deja botezati nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arata ca impartasesc noua viata a lui Hristos. In acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o traditie de Paste.
Iepurasul de Paste este un simbol pagan, emblema a fertilitatii, asociat de crestini cu aparitiile lui Iisus dupa Inviere. Prima mentionare a iepurasului ca simbol pascal apare in Germania, pe la 1590. In unele regiuni din aceasta tara se credea ca iepurasul aduce ouale rosii in Joia Mare si pe cele colorate altfel in noaptea dinaintea Pastelui.
Printre alte simboluri ale Pastelui se mai numara liliacul, expresie a puritatii, si fluturele, a carui iesire din crisalida in alta forma aminteste de Invierea lui Iisus Hristos.
Si pentru ca romanilor Pastele li s-a parut foarte important, au mai imaginat si alte "feluri" de Pasti. Peste o saptamana dupa duminica Pastilor, in prima zi de luni o parte din crestinii ortodocsi obisnuiesc sa sarbatoreasca Pastele Blajinilor. Aceasta sarbatoare mai este numita si Prohoadele, Pastele Mortilor sau Lunea Mortilor, fiind dedicata spiritelor mosilor si stramosilor.
Si tot asa a fost "inventat" Pastele Cailor, sarbatoare cu data mobila (ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Paste), cand se crede ca, pentru un ceas, o singura data pe an, se satura caii de pascut iarba. Importanta sarbatorii s-a diminuat treptat, capatand un inteles peiorativ: a nu inapoia ceea ce ai imprumutat, a amana pana la "Sfantul asteapta", a nu te tine de cuvant. In legende si in unele colinde, sensul nou al sarbatorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale nerumegatoare, in permanenta nesatule, de catre Maica Domnului, care a fost incomodata de tropotul, nechezatul, mancatul si rontaitul nutretului in timpul nasterii lui Iisus, in ieslea din grajdul lui Craciun. Cu variante si credinte locale, sarbatoarea a fost atestata pretutindeni in Romania.

Pentru romani, pregatirea Pastelui inseamna mai intai curatenia si bucatele care se fac in casa. De "curatenia de Paste" orice gospodina trebuie sa se achite in timp util si sa aiba casa luna pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sarbatoare.

Preparatele de Paste care in general nu lipsesc de pe masa sunt ouale rosii, drobul de miel, pasca si cozonacul. Ouale se vopsesc in Joia Mare, considerandu-se un pacat mare orice lucru facut in casa vineri, cand la biserica are loc Prohodul, scrie MEDIAFAX.

La tara, romanii aleg oua proaspete de gaina si rata prin scufundarea lor in apa (ouale proaspete cad la fund, cele vechi se ridica la suprafata) si pregatesc uneltele de ornamentat. Cele mai vechi "condeie" au fost lumanarea- cu al carui capat incins la foc se desenau pe ou anumite semne- si pana de gasca. Oamenii topesc ceara de albine in care se adauga putin carbune pisat, incondeiaza ouale cu motivele dorite si le pun apoi in vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai putin legate de incondeierea cu ceara: oua pictate, decorate in relief, incondeiate cu frunze de plante, impodobite cu margele.

In comunitatile traditionale, ciocnitul oualor se face dupa reguli care difera de la o zona la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitura (de obicei, barbatul mai in varsta), ce parti ale oualor sa fie lovite, ciocnitul sa fie "pe luate", "pe schimbate", "pe vazute" sau "pe nevazute". Ciocnesc mai intai sotii intre ei, apoi copiii cu parintii, dupa care parintii cu celelalte rude, cu prietenii si vecinii invitati la masa.

Si in Bulgaria, ca si in Romania, se obisnuieste ca ciocnitul oualor sa se transforme intr-o competitie intre meseni, cel mai rezistent ou fiind numit "borak" ("luptator", in bulgara- n.r.).

In unele zone, cojile oualor sunt aruncate pe pamant pentru fertilizarea holdelor, viilor si livezilor, se pastreaza pentru vraji sau descantece sau se pun in hrana animalelor.

Dupa slujba de Inviere de la miezul noptii, are loc prima masa de Paste in familie.

In prima zi de Paste, exista obiceiul ca toata familia sa se spele intr-un lighean in care au fost puse oua rosii si bani de argint sau de aur, crezandu-se ca toti vor fi astfel sanatosi si prosperi.

In zona Transilvaniei exista o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor si femeilor de catre baieti si barbati, in a doua zi a Pastelui. Scopul este ca acestea sa ramana frumoase tot timpul anului. Grupuri de sateni colinda prin sat pana seara tarziu, pentru ca nicio fata sa nu ramana nestropita. La origine, pentru stropit se foloseau galeti cu apa de izvor, simbolul purificarii inca din precrestinism, acestea fiind inlocuite in prezent cu sticlute de parfum. In unele sate exista si obiceiul impodobirii fantanilor cu oua colorate de Paste.

In Ardeal, tinerii obisnuiesc sa impodobeasca, de sambata noaptea, cu crengi de brad portile caselor unde locuiesc fete nemaritate. Fetele care au pandit toata noaptea la ferestre stiu pe cine sa rasplateasca, astfel ca flacaii primesc in ziua de Paste bucate sau bani.

In Cehia si Slovacia, stropitul femeilor poate fi inlocuit cu aplicarea unor lovituri usoare, cu un bici special, impletit din opt, 12 sau chiar 24 de ramuri de salcie si decorat cu panglici colorate. Se crede, si in acest caz, ca femeile "curtate" astfel vor ramane frumoase si sanatoase, iar cele care au fost neglijate se pot simti jignite.

Obiceiurile de Paste nu difera mult de la o zona a lumii la alta, ci tin in special de specificul gastronomic. Peste tot se prepara mancaruri traditionale, cum ar fi pasca la rusi si romani, Osterstollen in Germania, Baba Wielancona la polonezi. Cel mai des, aceste mancaruri sunt binecuvantate la biserica, alaturi de oua si carne.

In crestinismul timpuriu, cei care se botezau in timpul slujbei de Paste erau imbracati in alb. Ei purtau aceste vesminte intreaga saptamana, ca pe un simbol al noii lor vieti. Cei deja botezati nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arata ca impartasesc noua viata a lui Hristos. In acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o traditie de Paste.

Iepurasul de Paste este un simbol pagan, emblema a fertilitatii, asociat de crestini cu aparitiile lui Iisus dupa Inviere. Prima mentionare a iepurasului ca simbol pascal apare in Germania, pe la 1590. In unele regiuni din aceasta tara se credea ca iepurasul aduce ouale rosii in Joia Mare si pe cele colorate altfel in noaptea dinaintea Pastelui.

Printre alte simboluri ale Pastelui se mai numara liliacul, expresie a puritatii, si fluturele, a carui iesire din crisalida in alta forma aminteste de Invierea lui Iisus Hristos.

Si pentru ca romanilor Pastele li s-a parut foarte important, au mai imaginat si alte "feluri" de Pasti. Peste o saptamana dupa duminica Pastilor, in prima zi de luni o parte din crestinii ortodocsi obisnuiesc sa sarbatoreasca Pastele Blajinilor. Aceasta sarbatoare mai este numita si Prohoadele, Pastele Mortilor sau Lunea Mortilor, fiind dedicata spiritelor mosilor si stramosilor.

Si tot asa a fost "inventat" Pastele Cailor, sarbatoare cu data mobila (ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Paste), cand se crede ca, pentru un ceas, o singura data pe an, se satura caii de pascut iarba. Importanta sarbatorii s-a diminuat treptat, capatand un inteles peiorativ: a nu inapoia ceea ce ai imprumutat, a amana pana la "Sfantul asteapta", a nu te tine de cuvant. In legende si in unele colinde, sensul nou al sarbatorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale nerumegatoare, in permanenta nesatule, de catre Maica Domnului, care a fost incomodata de tropotul, nechezatul, mancatul si rontaitul nutretului in timpul nasterii lui Iisus, in ieslea din grajdul lui Craciun. Cu variante si credinte locale, sarbatoarea a fost atestata pretutindeni in Romania.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

 

Citește și: Catinca, mesaj îngrijorător în mediul online: "Îmi faceți rău!" Ce se întâmplă cu fosta concurentă din Casa iubirii după despărțirea de Ștefan- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro



Citește și:

Puseurile de creștere la bebeluși – ce ar trebui să știe părinții?

Actrita din „Tablou de familie” traieste pe picior mare! Cat plateste chiria lunara Gökçe Bahadır, pentru vila de lux in care locuieste alaturi de sotul sau

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies