Odată cu apropierea verii, toată lumea devine din ce în ce mai preocupată de felul în care arată și, implicit, se gândește la metode-cheie prin care ar putea obține într-un timp cât mai scurt mult visatul beach body.
Antrenorul personal Florin Cujbă atrage însă atenția că orice încercare de a îngrășa porcul în ajun va avea repercusiuni asupra sănătății. „Am fost, sunt și voi rămâne adeptul echilibrului. Putem obține însă rezultate într-un timp scurt doar cu o disciplină de fier și o alimentație adaptată. Vorbim despre niște decizii radicale, cu urmări asupra sănătății. Nu e bine să fim radicali”, precizează antrenorul personal.
Pentru cei care vor neapărat să obțină rezultate vizibile în doar două luni, care să îi motiveze astfel încât să continue ritmul, Florin Cujbă are următoarea propunere: „e necesar să avem cel puțin 6 săptămâni de slăbire, apoi continuăm 2 săptămâni cu o ușoară pompare a musculaturii și odihnirea ei pentru a arăta bine. Foarte atenți trebuie să fim la tot stilul de viață în aceste două luni, nu trebuie să facem greșeli.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Rezultatele motivante pot fi obținute doar dacă alimentația este și ea una riguroasă.
„Trebuie să evităm carbohidrații cu eliberare rapidă, dulciurile, sucurile, mesele în cantități mari și fără nutrienți. În perioadele de acest fel, consumul este foarte mare atât pentru sistemul nervos central, cât și pentru organe. Trebuie să le hrănim foarte bine și să ne odihnim excelent pentru a compensa stresul antrenamentelor dure”, continuă Florin Cujbă.Rolul unui antrenor personal în această perioadă este unul cheie, deoarece priceperea și expertiza lui contribuie în mod clar la obținerea unor rezultate concrete, obținute prin metode corecte.
„Un program de fitness nu este bazat pe ședințe și atât. Abordarea mea este amplă pentru că știu că un antrenor bun trebuie să reușească să aducă sprijin în patru arii importante: sănătate mentală, alimentație, refacere și antrenament. Rămânând la subiect, pentru două luni propun 4-5 antrenamente pe săptămână, iar în weekend doar un ușor cardio. Sesiuni de stretching și masaje”, spune Florin Cujbă.Deși ora petrecută alături de un antrenor personal pune baze solide, cele 23 în care el nu este prezent în viața celor care își doresc să obțină un corp de vis fac de fapt diferența. „Regula 23/7 este o regulă pe care o aplic clienților mei. Lucrurile pe care le faci în cele 23 de ore în care nu ești la antrenament te vor duce la corpul și la viața la care visezi.