Vedeta a vorbit despre divorț și cum a reușit să treacă peste această etapă din viața ei.
În urmă cu patru luni, Ornela Pasăre și cel de-al doilea soț au ajuns în pragul divorțului, după un mariaj de trei ani. Aceasta a hotărât că cel mai bine pentru amândoi este să facă acest pas iar acum, la câteva luni de la separare, a făcut declarații, în cadrul unui interviu, deși a încercat să fie discretă și nu și-a expus întotdeauna viața privată. Acum pășește în fața celor care o urmăresc spunându-și povestea și având încredere că poate să fie o lecție importantă pentru toți cei care au trecut sau trec prin asta.
„Cu Dumnezeu și iubire înainte! Am divorț anul trecut. Eu am ales să fac acest pas și să merg mai departe, într-o mare discreție. Pentru că pe mine discreția, pacea și liniștea mă caracterizează, nu scandalurile. Sunt o persoană destul de pașnică. Pentru mine discreția este o virtute. Am ales să rămân optimistă și să nu las acele momente să îmi afecteze cariera sau viața personală. M-am refugiat mult în carieră pentru că îmi iubesc mult publicul.
Mi-l respect și le mulțumesc pentru toată susținerea. Divorțul nu este ușor pentru nimeni, însă nu trebuie văzut ca un capăt de drum. Dacă ai ales să faci acest pas, mergi înainte. Se închide un capitol ca să înceapă altul. Pentru oricine, soarele apune, dar mai și răsare.”, a relatat Ornela Pasăre pentru Fanatik.
Motivul pentru care Ornela Pasăre a ajuns la divorț
Ornela a vorbit și despre toate trăirile până în momentul în care ajuns să divorțeze și a menționat că un divorț nu este o pedeapsă, din contra, uneori poate fi o binecuvântare care să te ajute să-ți dai seama în ce direcție trebuie să mergi. Acum, uitându-se în spate, spune că nu are ce să-și reproșeze, mai ales că a încercat de fiecare dată să facă tot ce a stat în putință pentru ca relația să funcționeze.
Cât despre divorț, aceasta a mărturisit că planurile și valorile comune ajung uneori să se schimbe. „Un divorț poate fi o binecuvântare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea pe care mi-a dat-o și pentru curajul de a merge mai departe. Mă consider o persoană puternică, destul de asumată, iar pentru mine trecutul nu mai există. Sunt bine, ce a fost a fost, ce urmează este tot ce contează. De dragul la tot ce a fost frumos, am decis să păstrez pentru mine intimitatea și să nu fac din viața mea privată un subiect de presă.
Pot spune doar atât, că planurile și valorile comune se mai schimbă. Nu consider că am de învățat o lecție, deoarece am făcut tot ce a ținut de mine ca relația să funcționeze. Trebuie să fiu mai precaută pe viitor…”, a mai dezvăluit Ornela.