Află din rândurile următoare cum poți să folosești oțetul în procesul de îndepărtare al murdăriei din locuință.
Curățenia locuinței poate reprezenta adesea un proces lung și anevoios, mai ales atunci când nu ai la îndemână produsele potrivite pentru care să te ajute în acest proces. Magazinele, însă, sunt pline de produse de curățenie, care mai de care mai specializate în curățarea unei anumite suprafețe. Cu toate acestea, prețul lor poate să fie unul destul de ridicat și, pe lângă ingredientele toxice pe care acestea le conțin, ajungem uneori să constatăm cu tristețe că nu și-au făcut treaba cum trebuie.
De aceea, gospodinele apelează adesea la diferite trucuri de curățenie menite să le ușureze munca și să aibă grijă în același timp de portofelul lor. Unul dintre cele mai folosite trucuri de curățenie este acela cu bicarbonat de sodiu. Despre bicarbonatul de sodiu se știe faptul că este aliatul numărul unu în procesul de curățare al locuinței. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu că și oțetul are efecte spectaculoase, dacă este folosit corespunzător.
Beneficiile curățării casei cu oțet alb
Citește și: Care sunt beneficiile spălării podelei cu apă caldă. Trucul de curățenie eficient pentru gospodine
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Pentru a realiza acest proces trebuie specificat faptul că ai nevoie de oțet alb, care se diferențiază de cel normal prin gradul de aciditate.
Astfel, oțetul alb are un procent de aciditate între 3% și 5%; în timp ce oțetul normal are un nivel de aciditate de aproximativ 8%.Printre beneficiile pe care oțetul alb le are se numără capacitatea sa de a îndepărta murdăria de pe gresie și a elimina dăunătorii. De asemenea, deoarece nu este la fel de agresiv ca alte produse, oțetul alb va păstra podelele strălucitoare și îngrijite.
Mai mult decât atât, datorită pH-ului oțetului, acesta are rol și de dezinfectant. Astfel, murdăria și bacteriile vor dispărea complet.
Cum să folosești oțetul alb în procesul de curățare a locuinței?
Prima dată trebuie să torni o cană de oțet alb într-o găleată cu apă. Apoi, poți să speli podelele ca de obicei cu această soluție, fără alte produse.
Pentru cele mai bune rezultate, ventilați spațiile pentru a se usca. Dacă aveți pete proeminente puteți folosi o pastă de bicarbonat de sodiu cu o cantitate mică de oțet.