„Până la moarte trebuie să-ți iubești femeia ta! Cum să nu o mai vrei? E nefiresc bărbatul care nu o mai vrea pe femeia aia.” Gigi Becali, despre bărbații care își părăsesc soțiile!
Gigi Becali a vorbit despre bărbații care își părăsesc soțiile.
Gigi Becali, unul dintre cei mai cunoscuți bărbați din showbizul românesc, pe lângă toată cariera sa tumultuoasă și viața sa extravagantă, a păstrat mereu discreția legată de familia sa. Controversatul om de afaceri se poate lăuda cu o familie fericită. Este căsătorit de trei decenii cu Luminița Becali, cea care i-a dăruit trei fete. Politicianul a avut mereu numai cuvinte de laudă la adresa soției sale, vorbind mereu frumos despre ea și despre fetele sale.
În cadrul unui interviu, Gigi Becali a vorbit despre bărbații care își părăsesc soțiile, aducând cuvinte dure asupra acestora.
Gigi Becali condamnă bărbații care își părăsesc soțiile
Omul de afaceri este de părere că în momentul în care alegi o femeie să îți fie alături, trebuie să rămâi la rândul tău alături de femeia respectivă toată viața și odată cu trecerea timpului să o iubești
„ Nu că dacă nu ne mai iubim. Ce înseamnă nu ne mai iubim? Ești nebun la cap, cum adică nu te mai iubești? Din ce în ce mai mult trebuie să iubești femeia ta. Mai mult, mai mult, mai mult. Trece timpul, mai mult, mai mult, mai mult. Cum omul tinde spre Dumnezeu mai mult, așa femeia trebuie să o iubești mai mult. Până la moarte trebuie să-ți iubești femeia ta.
După ce trece timpul, trece iubirea? Băi, nebunule, prima dată nici nu trebuie să o iei pentru iubire. O iei ca să ai soața ta. I-a zis Dumnezeu lui Adam să aleagă din toate și el nu a vrut să aleagă niciuna, din toate vietățile. Atunci pentru că n-a vrut să aleagă din toate vietățile, i-a făcut din coasta lui femei, care să îi fie ajutoare. Tu acum, ce, nu mai vrei femeia? Cum să nu o mai vrei? E nefiresc bărbatul care nu o mai vrea pe femeia aia.
Băi nebunule, ești nebun la cap? Aia e femeia ta, și-a dat Dumnezeu darul tău. Cum arunci darul lui Dumnezeu?”, a spus Gigi Becali.
„Până la moarte trebuie să-ți iubești femeia ta! Cum să nu o mai vrei? E nefiresc bărbatul care nu o mai vrea pe femeia aia.” Gigi Becali, despre bărbații care își părăsesc soțiile!