Parjoalele moldovenesti merg de minune cu piure si varza murata, iar reteta este una usoara, daca se respecta intocmai pasii gatirii.
Ingrediente:
500 g carne de viţel
500 g ceafă de porc
150 ml lapte
350 g miez de pâine albă
2 cepe mari mărar, pătrunjel
4 ouă
300 g unt
1 cartof
200 g pesmet (la ţară se pune mălai)
piper, sare
Mod preparare:
• Se toacă carnea.
• Se îmbibă bine pâinea în lapte, se stoarce.
• Se toacă pedant ceapa, se înmoaie bine în unt, pe foc mic.
• Se toacă mărunt mărarul şi pătrunjelul.
• Se rade cartoful pe răzătoarea mică.
• Se bat ouăle.
• Se amestecă pâinea, carnea, ceapa, ouăle, mărarul şi pătrunjelul, cartoful, piper, sare dupa gust, 100 g unt.
• Se pune într-o farfurie pesmet fin (sau mălai).
• Se ia (cu polonicul!) tocătura, că pârjoala e mare cât palma, se tăvăleşte prin pesmet, se turteşte la 1 cm grosime, se alungeşte (trebuie să arate oval, cam ca o palmă de copil.
• Se prăjeşte în unt încins, în tigaie acoperită pentru a se pătrunde bine carnea şi ca să-şi ia aromele tuturor ingredientelor, pe foc foarte mic, rumenindu-se bine pe ambele părţi.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Sursa: adevarul.ro