Deși lumea modernă a adus schimbări majore în viața românilor, satul românesc rămâne un spațiu al continuității
Deși lumea modernă a adus schimbări majore în viața românilor, satul românesc rămâne un spațiu al continuității, al credinței și al tradiției. Aici, Paștele nu este doar o sărbătoare religioasă, ci un ritual comunitar, o sărbătoare a reînvierii nu doar a lui Hristos, ci și a naturii, a speranței, a legăturii profunde dintre om, pământ și Dumnezeu.
Chiar și astăzi, în multe sate din România, se păstrează obiceiuri vechi, transmise din generație în generație, care dau acestei sărbători o frumusețe aparte. Paștele în satul românesc nu este grăbit, ci trăit pas cu pas, cu sufletul și cu inima.
Săptămâna Mare – între muncă, post și rugăciune
Pregătirile pentru Paște încep odată cu Săptămâna Mare, cunoscută și ca Săptămâna Patimilor. În această perioadă, în satele românești se face curățenie generală: se văruiesc casele, se spală geamurile, se aerisesc țesăturile și se aranjează gospodăria pentru
Joia Mare este ziua în care, tradițional, se vopsesc ouăle, în special în roșu – culoarea sângelui lui Hristos. În zonele unde încă se practică încondeierea ouălor, femeile folosesc ceară, pene de gâscă sau bețișoare sculptate, iar modelele sunt inspirate din natură, credință și viața satului.
Tot în această zi, se pomenește sufletul morților. Oamenii merg la cimitir cu coșuri cu colaci, ouă roșii și lumânări, oferind de pomană celor sărmani în amintirea celor plecați.
Vinerea Mare – tăcere, post și Prohod
În Vinerea Mare, în multe sate se păstrează tradiția postului negru – credincioșii nu mănâncă și nu beau nimic până seara, ca semn de respect pentru suferințele lui Iisus. Este o zi de liniște, în care nu se lucrează.
Seara, întreaga comunitate se adună la biserică pentru Denia Prohodului Domnului. Credincioșii cântă alături de preoți și, la final, trec pe sub masa din fața altarului – un gest simbolic al renașterii, al speranței în învierea
Sâmbăta Mare – pregătirea coșului și a bucatelor
Sâmbăta Mare este ziua în care gospodinele coc pască și cozonaci, iar în curți miroase a fum de lemn, a zahăr ars și a vanilie. Pasca, cu brânză dulce și stafide, se coace cu grijă, adesea în forme rotunde, și se decorează cu o cruce din aluat.
În această zi se pregătește coșul pascal, care va fi dus la biserică pentru a fi sfințit în noaptea Învierii. Coșul conține ouă roșii, pască, cozonac, carne de miel, sare, usturoi, vin și lumânări – toate cu semnificații profunde, legate de sacrificiu, viață, curățenie și protecție divină.
Noaptea Învierii – lumină și comunitate
În sat, slujba de Înviere este momentul cel mai așteptat. Întreaga comunitate vine la biserică cu haine curate, aprinde lumânarea și duce acasă Lumina Sfântă, care se păstrează ore întregi la ferestre și în candelele din gospodării.
Se salută cu „Hristos a înviat!” și „Adevărat a înviat!”, iar la întoarcerea acasă, mulți gustă din bucatele sfințite, în liniște, cu recunoștință.
În unele sate din Maramureș și Bucovina, oamenii aprind focuri în curțile bisericilor sau pe dealuri, care ard toată noaptea – simbol al veghei și al luminii care învinge întunericul.
Prima zi de Paște – familie, masă și voie bună
Ziua de Paște este dedicată familiei, mesei și revederii. Oaspeții sunt întâmpinați cu ouă roșii, vin și cozonac. Se ciocnesc ouă, iar cel care rămâne cu oul întreg se spune că va fi sănătos și norocos tot anul.
Citește și: Este cod roșu de viscol! Rafale de peste 120 km/h și vizibilitate zero în zonele montane- kanald.ro
În satele unde tradițiile se păstrează vii, se organizează jocuri populare, se cântă, iar tinerii se adună în cete pentru a merge „la udat”, un obicei care simbolizează purificarea și norocul.
Tradiții care dăinuie în timp
Fiecare regiune a țării are particularitățile ei: în Ardeal, tinerii udă fetele cu parfum; în Moldova, se păstrează obiceiul de a „boteza” animalele cu ou roșu; în Oltenia, se păstrează ritualuri legate de pomenirea morților; iar în Dobrogea, Paștele se împletește adesea cu influențe multiculturale.
Toate aceste tradiții reflectă o legătură profundă cu pământul, cu credința și cu strămoșii.
Concluzie
Paștele în satul românesc este o sărbătoare trăită cu sufletul, în care timpul pare să încetinească pentru a face loc curățeniei, credinței și comunității. Chiar dacă lumea modernă a schimbat ritmul vieții, în multe sate din România obiceiurile vechi continuă să respire, să inspire și să unească oamenii.
Aceste tradiții nu sunt doar folclor, ci expresia vie a unei identități profunde, care merită păstrată, transmisă și onorată, an de an.
Citește și: Cum se pregătesc românii pentru Paște: Postul, curățenia și sufletul
