Asociația Turkish Multicultural Business Consortium organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului „Transylvanian Tulips Fest” (marcă înregistrată), în perioada 26-29 mai 2022, în orașul Cluj-Napoca.
Festivalul este centrat pe promovarea patrimoniului cultural regional și crearea unor punți de legătură cu specialiști din diferite țări ale lumii, cu accent pe cultura turcă. Anual, inima Transilvaniei se bucură de zeci de evenimente culturale care mai de care mai frumoase și atractive.
Dat fiind că orașul Cluj-Napoca este un oraș prin tradiție al multiculturalității, festivalul în sine se dorește a fi un simbol al prieteniei și al multiculturalității.
În cadrul festivalului din acest an, vom avea ca invitați specialiști celebri ai culturii turce din Turcia sau turcologi români celebri.
Specialistul Ștefan IONESCU va susține o Lectio Magistralis pe tema „Covoare Otomane din Transilvania”. În cadrul conferinței, vor fi analizate aspecte generale legate de prezența masivă a covoarelor Anatoliene de perioadă Otomană în Transilvania, cât și exemple din colecțiile clujene.
Mehmet GÜRSOY, expoziții de picturi Ebru la "Transylvanian Tulips Fest"
Mehmet GÜRSOY, specialist în pictură Çini, tezaur uman viu Patrimoniul UNESCO, artist al Ministerului Culturii din Turcia ne va încânta cu picturile executate pe ceramică. Attila CAN, specialist în pictură Ebru, cel care a înregistrat pictura Ebru în Patrimoniul UNESCO, artist al Ministerului Culturii al Republicii Turcia, va avea expoziții de picturi Ebru.
Prof.univ.dr. Münevver ÜÇER, de la Universitatea Mimar Sinan, Turcia, un renumit artist în arta Tezhip va expune mai multe creații unice. Mehmet Nuri ÜNVER, artist al Ministerului Culturii din Turcia este unul din cei mai iubiți caligrafi ai Turciei. El este realizatorul manuscriselor din serialul Süleyman Magnificul.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Conf.univ.dr. Kaya ÜÇER, Universitatea Mimar Sinan, artist grafician va exxpune desene în creion, iar Meral Evcin ÖZDEMIR, artist al Ministerului Culturii din Turcia, specialist artizanal în coconi de mătase va expune piese ormanentale și de floristică cu lalele realizate din coconi de mătase. După Conf.univ.dr. Ruhi KONAK- Universitatea Kastamonu, Turcia, ce va expune artă miniaturistică, Conf.univ.dr. Ömer ZAIMOĞLU de la Universitatea Akdeniz, Turcia, va încânta participanții cu 16 creații covoristice unice.
Domnul Conf.univ.dr. Ibrahim BAZ de la Universitatea Şırnak, Turcia, va semna un protocol de colaborare tematic extreme de interesant și frumos. Recep KANKAL, specialist diplomație culturală KDA 2019 (arhivistică/mass media) și Margareta ASLAN, Specialist diplomație culturală KDA 2019 (evenimente) vor prezenta un mic studiu despre covorul otoman din Ada Kale.
Iar doamna Lector Asuman KERKEZ, de la Universitatea Sivas din Turcia, specialist în gastronomie culturală va oferi pe 27 mai 2022 o conferință în Aula Magna a Rectoratului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca pe
După Balul Lalelelor din 26 mai 2022, în zilele de 27 și 28 mai, între orele 15.00-20.00, în cadrul Atelierului creativ stradal din Piața Muzeului, artiștii turci vor lucra împreună cu localnicii dornici în a cunoaște cultura turcească. La final, grupul de specialiști culturali vor vizita Grădina Botanică a Universității Babeș-Bolyai unde se vor delecta cu frumusețea florilor și vor lua cadre ca sursă de inspirație pentru noi creații viitoare.
Semnatarul proiectului cultural este Dr. Margareta ASLAN, specialist diplomație culturală KDA 2019 (evenimente), director cultural în Asociația Turkish Multicultural Business Consortium.
Toate aceste eforturi au fost posibile prin susținerea instituțiilor oficiale din Republica Turcia: Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă TIKA, Institutul Cultural Yunus Emre, Ambasada Republicii Turcia: Biroul de Consultanță Educațională, universități din Turcia etc. la care se adaugă parteneriate și colaborări derulate cu instituții oficiale locale: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai etc. În rândul acestor strădanii se numără și sprijinul oamenilor de afaceri turci din România.