Sărbătoarea Sfântului Ilie se apropie cu pași repezi. Însă știați când va avea loc, mai exact, această sfântă sărbătoare?
Aflați din rândurile următoare ce semnifică mai exact sărbătoarea Sfântului Ilie, dar și pe ce dată pică în acest an. În plus, descoperiți și doar câteva dintre superstițiile acestei sărbători, dar și ce avem sau nu avem voie să facem de Sfântul Ilie.
Ce semnifică sărbătoarea Sfântului Ilie
Tradiţia ne spune că, Sfântul Ilie a ajuns chiar să zguduie tronul lui Dumnezeu prin intermediul puterii nemaivăzute pe care a primit-o, pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer. Însă aceste aspecte au dus la motivul pentru care Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior, Sfântului Ilie.
Sfântulul Prooroc Ilie, este cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect și bun la suflet, acesta fiind ispitit de către diavol spre a-şi ucide părinţii. Cu toate acestea, Sfântul Ilie a reușit să se căiască și să ii ceară lui Dumnezeu puterea necesară, de a lupta împotriva lor. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și i-a oferit un car tras de cai albi, care l-a făcut puternic şi biruitor în faţa ispitelor venite din partea diavolului.
Se spune că atunci când tună şi fulgeră, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale ar cădea pe pământ, ar dărâma copaci şi ar incendia acoperişurile caselor. Tot în acest sens, se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon, iar Sfântul Ilie luptă împotriva lui. Tunetul este provocat de roţile carului, dar şi de viteza cu care trăsura se deplasează.
Citeste si: Calendar ortodox 20 iulie 2022. Ce sărbătoare este in ziua de 20.07.2022?
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: “La mulţi ani! Ceea ce îţi doreşti să şi se îndeplinească şi să fii iubit!” Mesaje de Sfântul Ilie 2022
Pe ce data pica Sfantul Ilie
Marea sărbătoare a Sfântulului Prooroc Ilie, are loc în fiecare an, pe data de 20 iulie. Sfântul Ilie este cunoscut ca fiind ocrotitorul recoltelor, dar totodată și aducător de ploi, care poate aruncă grindină și poate provoca fulgere și tunete. De asemenea, se spune că tot el este cel care alungă canicula şi seceta, dar şi răcoreşte pământul.
În diverse părți ale țării, se obișnuiește ca de ziua Sfântului Ilie, să se organizeze bâlciuri şi târguri, la care participă nenumărate persoane, unele chiar venite și din alte părți ale țării. De asemenea, în această zi sfântă, oamenii se roagă la Sfântul Ilie pentru a le oferi sănătate, pace sufletească și ajutor, în caz de nevoie. Acesta este momentul considerat cel al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu. Pe lângă acest lucru, motiv de sărbătoare este şi cel legat de faptul că mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează onomastica.
Citeste si: Ce se mănâncă de Sfântul Ilie
Citeste si: Ce NU ai voie să faci de Sfântul Ilie
Superstiții de Sfântul Ilie
- Se spune că ar trebui să purtăm ramuri de salcie, pentru a ne feri de trăsnete
- De asemenea, nu ar trebui să plece nimeni la drum, pentru a nu fi loviţi de fulgere
- Ca în orice altă zi de sărbătoare, nici în ziua Sfântului Ilie oamenii nu lucrează, în special pentru a nu-l mânia pe acesta şi pentru a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină asupra recoltelor
- În cazul în care va ploua în această zi, se spune că pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi una săracă
- De Sfântul Ilie, femeile de la sate obișnuiesc să culeagă busuioc, pentru a-l așeza la icoanele Bisericilor
- Tot femeile sunt cele care pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru copilașii care au trecut la cele veșnice, prea devreme. Pe lângă aceste pachete, se pot împarți și fructe, apă, flori de câmp şi alte astfel de bucate
- Se spune că tot în această zi, vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece. Prin urmare, oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă, nu
- Și de sărbătoarea Sfântului Ilie, fetele tinere, nemăritate, îşi pot visa alesul