Petra Pintilei a vorbit despre motivul pentru care nu are un câine ghid și cine este patrupedul care îi aduce zâmbetul pe buze.
Povestea Petrei Pintilei a impresionat o țară întreagă. Tânăra s-a născut cu o vedere de 5%, adică doar lumină și umbră, iar de-a lungul vieții a învățat să se descurce asemenea unui om normal.
Acum, Petra a fost invitată în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”, acolo unde a făcut noi dezvăluiri despre viața sa.
Petra Pintilei nu are un câine ghid
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Tânăra a povestit de ce nu are un câine ghid care să o ajute atunci când iese din casă.
„ Eu nu am un câine ghid. Nu am avut niciodată, pentru că un câine ghid are nevoie de o rutină destul de fixă. Eu nu am o rutină fixă des, în primul rând. În al doilea rând, sunt și puțin alergică. Acești câini, fiind câini de talie mare, care lasă foarte mult păr. Nu orice câine poate fi câine ghid. Acești câini fiind atât de mari și de solicitant de îngrijit, provoacă de multe ori alergie, plus că e nevoie de foarte multă investiție și în îngrijirea câinelui.
Petra Pintilei, despre legătura specială pe care o are cu bichonul său
Deși nu are alături un câine ghid, Petra este stăpâna unui bichon adorabil și foarte energic, care, în ciuda faptului că nu este antrenat, adesea are grijă de siguranța stăpânei sale.
„ Momentan am un bichon. E foarte energic. Deși el nu este un câine ghid și nu este antrenat, nu este dresat în acest sens, totuși am observat că atunci când ies doar eu cu el, de vreo două-trei ori chiar am observat că mi-a semnalat borduri. Eu când îl scot singură la plimbare, îl scot cu bastonul. El totuși mi-a semnalat niște borduri. S-a dat într-o parte, așa cum ar fi făcut un câine ghid. El este un câine strict de companie și nu are cum să cunoască acele comenzi specifice, dar m-a impresionat pentru că a avut acele mici sclipiri. La cât e de energic, nu le are chiar tot timpul, dar când le are, chiar mă impresionează .”, a mai povestit tânăra.